ZF 24

Perchezitie la birourile Ranbaxy din New Jersey

16.02.2007, 12:23 19

Sediul central al diviziei americane a grupului farmaceutic indian Ranbaxy Laboratories din Princeton, New Jersey, a fost perchezitionat, miercuri, de oficialitati federale, care au ridicat o serie de documente, transmite Reuters.

Ranbaxy a anuntat, intr-un comunicat emis ieri, ca perchezitia a reprezentat o surpriza, iar compania nu are cunostinta ca ar fi comis vreo ilegalitate.

Reprezentanti ai Administratiei americane pentru Alimente si Medicamente (FDA) au facut o perchezitie de amploare si "au ridicat o serie de documente", a declarat Charles Caprariello, purtator de cuvant al diviziei Ranbaxy din Statele Unite.
Ranbaxy, cel mai mare producator de medicamente din India in functie de vanzari, a raportat pentru ultimul trimestru al anului trecut un profit net de 42 de milioane de dolari.

Grupul indian a achizitionat, in iunie 2006, pachetul majoritar de actiuni (96,7%) al producatorului roman Terapia Cluj-Napoca. Terapia-Ranbaxy a inregistrat anul trecut o crestere a vanzarilor cu aproximativ 50%, comparativ cu 2005. Mediafax




Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO