ZF 24

Ucraina începe contraofensiva mult aşteptată pe frontul de sud. Petro Poroşenko: Este prima dată, de când a început războiul, când un astfel de atac ucrainean a fost concentrat împotriva forţelor ruseşti

Ucraina începe contraofensiva mult aşteptată pe...

Autor: Andrei Şerbănescu

30.08.2022, 12:42 434

Armata ucraineană a lansat luni o ofensivă majoră împotriva forţelor ruseşti în mai multe puncte din regiunea de sud a ţării, semnalând posibilul început al unei contraofensive mult aşteptate, a raportat Insider.

„Forţele armate ale Ucrainei au trecut peste prima linie de apărare a ocupanţilor, în apropiere de Herson”, a declarat centrul de comunicaţii strategice al Ucrainei, parte a Ministerului Culturii şi Politicii Informaţionale din Ucraina. „Trupele noastre au o şansă reală de a recăpăta teritoriile ocupate, mai ales având în vedere utilizarea eficace în luptă a armelor occidentale”.

Doi oficiali americani au declarat luni pentru CNN că Ucraina a „început să contureze” planurile de contraofensivă, în timp ce fostul preşedinte al ţării, Petro Poroşenko, a declarat că operaţiunile în cauză se află deja în curs de desfăşurare.

„Aceasta este operaţiunea de contraofensivă mult aşteptată”, a declarat fostul lider ucrainean pentru CNN. „A început astăzi, la 7:00 dimineaţa, cu bombardamente şi atacuri cu rachete”.

„Este prima dată, de când a început războiul, când un astfel de atac ucrainean a fost concentrat împotriva forţelor ruseşti”, a spus fostul preşedinte, potrivit lui Jim Sciutto de la CNN.

Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Sud al Ucrainei, a confirmat că Ucraina a lansat operaţiuni ofensive în sud.

„Da, (forţele ucrainene) au început acţiunile ofensive în mai multe direcţii pe frontul de sud pentru eliberarea teritoriilor ocupate”, a declarat Humeniuk pentru CNN. „Toate detaliile vor fi disponibile după finalizarea operaţiunii”.

Rapoartele de luni semnalează potenţialul început al contraofensivei mult aşteptate de-a lungul frontului sudic, lângă Herson, primul oraş important care a căzut în mâinile forţelor ruse la începutul lunii martie. Ucraina a planificat o astfel de mişcare de luni de zile, dar până în prezent nu a fost niciodată materializată.

Războiul a devenit un conflict lent şi sângeros în estul şi sudul Ucrainei, dar de săptămâni întregi, forţele ucrainene au înaintat spre Herson, cu scopul de a revendica în cele din urmă teritoriul ocupat de Rusia. În Herson, o mişcare de rezistenţă în creştere s-a orientat către tactici de gherilă, colaborând cu armata ucraineană pentru a organiza atacuri împotriva forţelor ruseşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO