Vasile Bancila, David Prodan, Lucian Blaga - iata o triada de aur a spiritualitatii romane pe care criticul si istoricul literar clujean Vasile Fanache a avut prilejul sa o cunoasca indeaproape de-a lungul vietii sale si pe care o evoca in randurile ce urmeaza. (Radu Constantinescu)
La Institutul de Lingvistica din Cluj, am functionat ca secretar literar al sectiei de istorie literara si folclor. Atunci l-am cunoscut indeaproape pe Vasile Bancila, marele filosof de la revista Gandirea. Posed de la el aproximativ 50 de scrisori, extraordinare prin profunzimea gandirii, ca si prin sugestiile date tanarului invatacel care eram. Cunoasterea lui Vasile Bancila mi-a fost prilejuita de aparitia cartii mele Gand romanesc si epoca sa literara, in 1973. Fusese unul dintre colaboratorii acestei reviste, cea mai importanta care a aparut in Ardealul interbelic. Intre altele, Bancila publicase in Gand romanesc o carte exceptionala, Semnificatia Ardealului. Pentru Vasile Bancila, Ardealul este punctul de roire a spiritualitatii romanesti, locul de unde descind toate caile fundamentale ale afirmarii culturii noastre.
Era un colocutor fara egal. Descinderile mele la Bucuresti se desfasurau intr-un ritual aproape magic. Ajungeam la el la 9 dimineata si pana dupa-amiaza il ascultam vorbind despre cele mai interesante teme legate de propria lui activitate sau, in general, de cultura romana. Era inepuizabil; verbul lui - extraordinar de adanc - stia sa te farmece, sa te cucereasca de la primele fraze.
La varsta la care l-am cunoscut, Vasile Bancila avea in jur de 70 de ani si era un barbat inca frumos si puternic, desi trecuse prin atatea in viata lui. Era inalt, cu o privire limpede, albastra, un par aspru care isi pastrase vigoarea, o frunte inalta, senina, gesturi elegante; era extrem de politicos in vorbire si atasat intr-o masura fara egal lumii romanesti si, in general, tineretului. Pentru el, Romania era un teritoriu al viitorului, in care credea enorm. Intre alte lucruri, imi evoca relatia lui cu Blaga cu o bucurie iesita din comun. Se stie ca intre el si poet au existat legaturi stranse, Bancila fiind autorul unui volum exceptional intitulat Lucian Blaga. Energie romaneasca, pe care mi l-a daruit cu o dedicatie magulitoare. Pentru Vasile Bancila, Blaga reprezenta marele nostru inceput de era moderna. Cu Blaga, spunea el, se fundamenteaza bolta culturii romane a secolului XX si, in general, a viitorului. M-am apropiat de Bancila datorita interesului pe care el insusi il avea pentru Gand romanesc si, mai ales, pentru redactorul-sef al acestei reviste, Ion Chinezu, care a lansat, de fapt, o idee de mare fecunditate: cea a sincronismului literar romanesc. El afirma ca, in mod esential, cultura transilvana se incorporeaza solid, organic cu cultura romaneasca in ansamblul ei si ca orice fel de separatie nu numai ca este daunatoare, dar se dovedeste si pagubitoare pentru cultura romana in evolutia ei normala. Odata cu Ion Chinezu, se fundamenteaza teza acestui sincronism literar intern care postuleaza ca valorile dintr-o anumita provincie a tarii sunt benefice si celorlalte parti ale Romaniei si ca ele reprezinta un tot unitar, indestructibil.
As putea sa adaug intre cei care mi-au marcat existenta un alt nume la fel de important: cel al istoricului David Prodan, un om cu o gandire pe cat de profunda, pe atat de scanteietoare si puternic atasata ideii de spiritualitate romaneasca. L-am cunoscut tot legat de preocuparile mele pentru revista Gand romanesc. De la el am invatat ce inseamna Transilvania si, datorita lui mi s-au revelat cateva dintre ideile fundamentale legate de istoria acestei parti de tara. Astfel, comentandu-mi obiectul de capatai al cercetarii sale din acel timp, cel despre iobagie, demonstra ca aceasta patura sociala anonima reprezenta, de fapt, in spatiul transilvan, o lume de o energie incomensurabila. Pe parcursul lungilor discutii purtate cu marele istoric, acesta sustinea cu patos ideea ca taranul transilvan, asa-numitul iobag, fusese la origine un om prosper, posesor de turme, de pamanturi intinse, si ca decaderea din calitatea de om liber se datora, de fapt, unei presiuni politice care ascundea interese meschine; scotandu-l din categoria oamenilor cu drepturi civile, iobagul era scos din drepturile politice, eliminat ca parte a societatii romanesti. O asemenea concluzie ma indreptateste sa afirm ca Prodan este cel mai mare istoric care a avut ca obiect de studiu viata sociala a lumii romanesti.
Savantul era dublat de un om pe masura. L-am simtit intotdeauna ca pe un sfatuitor de mare rectitudine morala. Ramasese un barbat frumos la cei 70 de ani pe care ii avea cand l-am cunoscut. Ma primea cu multa amabilitate in casa lui de pe strada Mica, unde locuia modest in doua camere, impreuna cu sotia. Ne intalneam, uneori, si la Biblioteca Academiei, unde avea un birou somptuos si unde era lasat sa lucreze in liniste la cartile lui, care astazi reprezinta un adevarat tezaur pentru istoriografia romaneasca.
As mai adauga faptul ca era un om extrem de intransingent cu principiile sale, nu a acceptat niciodata sa faca vreo concesie de natura profesionala. Aceeasi intransigenta o manifesta si in relatiile cu studentii, iar ea venea intr-un moment care astazi s-a accentuat, si anume cand interesul pentru carte al lumii studentesti, dar nu numai, incepuse sa scada, fiind inlocuit cu alte aspiratii, mai terestre. Prodan a functionat putini ani ca profesor, dar a venit la catedra cand incepuse acest declin. Pentru el, esential era sa citesti, sa onorezi calitatea de student, sa fii in masura sa dai raspunsuri adecvate, sa te pasioneze ceea ce faci. Fata de cei care nu se incadrau in aceste rigori elementare, era, desigur, intransigent.
Clujul acelor ani avea o viata intelectuala intensa. Cunosteam si cultivam personalitatile timpului, de la cele medicale, cum era Iuliu Hatieganu, pana la cele literar-filosofice, reprezentate mai ales de Lucian Blaga. Am avut sansa sa lucrez alaturi de Blaga trei ani la Institutul de Lingvistica. Ma intalneam lunar cu filosoful pentru a primi materialul elaborat si a-l depune in arhiva institutului. In acest context, discutam adesea; fireste, ca de la maestru la elev.
L-am insotit de cateva ori in drumul lui spre casa. Vorbea putin, iar eu il ascultam cu sfintenie. De atunci mi s-a fixat in memorie unul dintre atributele valorii sale: tacerea elocventa care il definea. Cu vorbe putine, exprima ganduri de o mare profunzime. Si, totodata, detasate de cotidian. Cel putin in discutiile cu mine nu lasa a se intelege ca il preocupa viata de toate zilele. Traia intr-un fel de univers abstract, legat de poezia lui, de temele filosofice pe care le aborda. Inca de atunci, din anii cand am trait alaturi de Blaga, mi-am propus sa ma aplec asupra creatiei lui lirice. Iar astazi, daca ceva imi surade ca realizare din tot ce am scris, aceasta este cartea despre poezia lui Blaga, unde, intre altele, datorita cunoasterii de atunci, incerc sa comunic ceva din frumusetea interioara a spiritului sau intr-adevar unic.
Interesant ca destinul literar mi-a fost influentat de o aparent banala intamplare al carei protagonist a fost chiar Blaga. Iata despre ce este vorba. La intrarea mea in institut, in 1958, regula era ca fiecare sa ne alegem o tema de cercetare/lucrare stiintifica de elaborat. Si imi amintesc ca am propus in sedinta Consiliului Stiintific sa abordez subiectul Horia Lovinescu, dramaturg. Prezent la discutii, Blaga, cu un aer doctoral si aproape imperativ, a intervenit: "Tinere, cum te poti gandi la un subiect atat de banal? Dumneata trebuie sa te ocupi de un subiect din spatiul transilvan. Ce-ar fi sa scrii despre Beniuc?". In acel moment, cei doi erau in raporturi bune. Beniuc, in calitatea pe care o avea, de presedinte al Uniunii Scriitorilor, ii asigurase lui Blaga un venit fix, o indemnizatie lunara substantiala pentru traducerea la Faust. Abia apoi a survenit ruptura de care se stie foarte bine. Asa am ajuns sa realizez acel volum intitulat Poezia lui Mihai Beniuc, de la care mi s-a tras o veritabila anatema, pe care am purtat-o ani de zile. Scrisesem o carte despre un personaj straniu al epocii, carte pe care nici astazi nu o reneg. Ea isi pastreaza valabilitatea cel putin sub aspectul judecatilor strict literare. Dar eu am ramas multi ani dupa aceea cu acest insemn.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
