Auto

Ce cabriolete sau roadstere de lux se pot cumpăra cu mai puţin de 20.000 de euro

Ford Mustang, 4,0 litri, 210 CP, 2006, 52.000 km rulaşi şi care costă 17.500 de euro. Pe lista de dotări se regăseşte tapiţeria din piele, jante din aliaj, ESP, controlul tracţiunii, inchidere centralizată şi computerul de bord.

Cabriolete sau roadstere de lux

Autor: Bogdan Alecu

17.07.2011, 15:47 1084

Plăcerea de a conduce, design interior sau exterior, imagine demarcă, totul este luat în calcul atunci când este achiziţionat uncabriolet, factorul emoţional fiind întotdeauna cel decisiv atuncicând vine vorba de achiziţia unui astfel de automobil.

Cu toate acestea vânzărilecabrioletelor au accelerat declinul în ultiimii doi ani, scăzând dela aproape 250 de unităţi în 2009, la puţin peste 100 anul trecut,pentru a ajunge în primul trimestru la 14 unităţi,

De cele mai multe ori un modelcabrio este o a doua maşină în Europa de Vest, ceea ce de multe orinu este cazul în România, având preţurile mai mari ale acestora. Deaceea BMW Seria 3 Cabrio sau noul BMW Z4 Roadster înregistreazăvânzări mai ridicate deoarece dispun şi de un hardtop, care oferăun sentiment suplimentar de siguranţă, deşi ocupă un volumsuplimentar din portbagaj.

O soluţie la care apelează tot maimulţi români pentru a avea un cabriolet şi implicit statutul oferitde acesta este achiziţia unuia second-hand, la un preţ de câtevaori mai mic decât în cazul unuia nou.

Spre exemplu. Cu aproximativ20.000 de euro se poate achiziţiona un BMW 645i Cabrio de 350 CP cuo vechime de şase ani şi 100.000 km. Cu 5.000 de euro mai puţin depoate cumpăra un roadster cu plafon metalic retractabil, precumMercedes-Benz SLK fabricat în 2006 în timp ce cu 17.500 euro sepoate găsi inclusiv un Ford Mustang Cabrio.

Toate cabrioletele premium cupreţuri între 15.000 şi 20.000 de euro dispun fie de plafonmetalic, fie din material textil, motoare de peste 150 CP pebenzină şi o echipare standard pe măsură, care în fiecare cazinclude tapiţerie din piele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO