Auto

Pentru ce ar trebui să protesteze salariaţii de la Dacia

Pentru ce ar fi trebui să protesteze salariaţii de la Dacia

Autor: Bogdan Alecu

24.03.2013, 14:16 2883

Este adevărat că în România angajaţii din industria auto sunt de până la zece ori mai prost plătiţi decât cei din Germania şi de până la şapte ori mai prost plătiţi decât cei din Franţa. Este adevărat că şi un salariu mediu net de 2.600 de lei nu este unul prea mare, ca pe de-o parte sunt cei cu salarii sub 2.000 de lei, dar şi cei cu mii de euro.

Dar ce au uitat angajaţii de la Dacia săptămâna trecută este că industria auto este una din ce în ce mai competitivă, că marjele de profit au scăzut foarte mult, iar din piaţa europeană s-au evaporat în doar câţiva ani aproape cinci milioane de maşini care s-ar fi vândut anual. Cu toate că 306.000 de maşini cât s-au produs anul trecut la Mioveni sau o maşină pe minut pare un volum mare, la nivel european este unul nesemnificativ. Şi oprirea neanunţată a producţiei nu numai nu va ajuta profitul companiei să crească, ci cu siguranţă l-a făcut să se micşoreze şi mai mult.
Ce ar trebui să ceară angajaţii Dacia?

În ultimii ani salariaţii uzinei au ieşit, au proestat şi au cerut aproape numai măriri de salarii. Măriri care au venit, poate nu atât de repede sau atât de mari cum şi-ar fi dorit fiecare salariat. Ei ar trebui să privească înainte şi imaginea de ansamblu. Pentru ca Renault să mărească salariile, Dacia ar trebui să producă mai eficient şi să aibă costuri mai mici. Cum să ai costuri mici când România nu are nicio autostradă care să traverseze munţii? Cum să fie Dacia eficientă când maşinile trebuie transportate către Vest pe Valea Oltului, drum cu o singură bandă pe sens? Cum să fie Dacia eficientă în viitor când autostrada Piteşti - Sibiu e ca şi abandonată în favoarea uneia pe Valea Prahovei pentru turiştii care merg în weekend la munte? Nu spune nimeni să nu se construiască A3 Comarnic Braşov, dar trebuie analizat cu grijă impactul economic, iar în România se preferă investiţii foarte scumpe în autostrăzi, când câteva centuri ocolitoare amplasate strategic ar fi mai ieftine şi aproape la fel de eficiente. Acum Guvernul a anunţat intenţia de a privatiza CFR Marfă, companie care poate ar reprezenta o alternativă de transport ieftină. Poate salariaţii Dacia ar trebui să arunce o privire şi la ce se întâmplă acolo şi poate să se asigure că nu se va întâmpla la CFR Marfă ce s-a întâmplat la Aro sau la alţi giganţi economici, unde "investitorul strategic" doar a beneficiat de susţinere pentru a tăia utilajele şi a le vinde la fier vechi, desigur, pentru un profit considerabil.

Salariaţii Dacia poate ar trebui să ceară şi atragerea de către statul român unui al treilea constructor auto. Încă un jucător care să producă peste 200.000 de maşini anual cu siguranţă va creşte competitivitatea forţei de muncă, va duce la creşterea cererii de salariaţi pregătiţi în industria auto şi implicit la creşteri salariale dar şi la o mai bună pregătire a acestora. Albania, Maroc, Serbia, au reclame pe CNN şi siteuri dedicate investitorilor unde sunt specificate informaţii de la costuri salariale, infrastructură, costuri legate de energie şi avantaje. România nu are aşa ceva.

Salariaţii Dacia poate chiar ar trebui să fie nemulţumiţi de nerespectarea contractului de privatizare de către Ford, la Craiova. Ford a promis iniţial că va produce 300.000 de maşini anual în România, dar a ajuns să producă sub 100.000. Mai mult, americanii au decis ca mult-aşteptatul SUV EcoSport să fie produs în India pentru Europa şi nu la Craiova, o altă lovitură adusă fabricii din România. De ce ar trebui să le pese celor de la Dacia de Ford? Pentru că poate în timp unii vor dori să plece de la Mioveni la Craiova pentru un salariu mai mare. Cu o producţie mai mare Ford ar trebui să angajeze mai mulţi oameni, nu să-i "încurajeze să plece cu salarii compensatorii". Desigur, explicaţia americanilor este că piaţa europeană este una în scădere, însă ei în contractul de privatizare au spus doar cât vor să producă, nu ce maşină şi nu pentru ce pieţe. Europa este în scădere, însă alte pieţe cresc exponenţial.

Poate că salariaţii de la Dacia ar trebui să ceară nu doar măriri de salarii, ci şi cât mai multe cursuri de pregătire în România sau Franţa. Cu cât un angajat este mai calificat, cu atât are un salariu mai mare. Anul trecut vicepreşedintele BMW care a vizitat România a subliniat că pe piaţa locală degeaba sunt salarii mici dacă nu există productivitate ridicată, iar un inginer cu un robot are productivitate exponenţial mai mare comparativ cu un muncitor care strânge singur şurubul.

Salariaţii de la Dacia poate ar fi trebuit să protesteze anul trecut atunci când guvernul Boc a decis reducerea taxei de poluare cu 25% decizie ce a lovit direct în piaţa auto locală şi implicit în Dacia. Cum Dacia a avut în trecut profitul cel mai mare când a vândut în România cel mai mult, decizia executivului de atunci a redirecţionat câştigul dinspre piaţa auto şi Dacia, către cetăţenii care importă maşini second-hand din Germania şi le vând în România fără ca statul să primească vreun impozit pe profitul obţinut.

Poate salariaţii de la Dacia ar trebui să protesteze şi împotriva maşinilor înmatriculate în Bulgaria. Zeci sau poate chiar sute de mii de români aleg să plătească taxe statului bulgar, dar să polueze în România. În Germania sau în oricare altă ţară din Vest dacă vecinul te vede cu maşină înmatriculată în altă ţară două zile la rând, în a treia a sunat la poliţie şi la fisc. În România a ajuns să ni se pară normal ca cineva să facă evaziune fiscală şi să faulteze cât poate statul.

Salariile într-o uzină auto ţin de productivitatea acelei uzine. Renault a menţinut după 2004 la Dacia un sistem de producţie bazat pe angajaţi, sistem care nu mai există nicăieri în Europa deoarece este unul ineficient şi costisitor. De ce? Pentru că având angajaţi producţia trebuie să fie una stabilă pentru a garanta locurile de muncă. Orice fluctuaţie prea mare de producţie, atrage după sine concedieri. Cei din Vest preferă roboţii deoarece aceştia sunt foarte flexibili, dar şi scumpi.

Ford ne-a demonstrat flexibilitatea roboţilor anul trecut în decembrie - au eliminat un schimb de producţie la Craiova, producţia a scăzut de la 550 la 250 de maşini pe zi, dar prin instalarea de noi roboţi aceasta a crescut înapoi la 365, cu acelaţi număr de salariaţi.

În acest context, cei de la Dacia protestau săptămâna trecută că sunt controlaţi prea dur la plecarea din fabrică sau pentru consum de alcool şi că maşinile "ies mai repede la Mioveni decât pâinea la brutărie". Faptul că se fac controale este foarte bine, deoarece un muncitor neatent se poate răni sau poate răni pe altcineva. Dacă cineva pleacă acasă cu diverse componente, acele componente cu siguranţă vor fi "achitate" de totţi muncitorii. Desigur, poate ar trebui regândit şi sistemul de control. Dar poate ar trebui să ne amintim că şi la aeroport controlul de siguranţă este unul dur, dar trebuie să fim cu toţii bucuroşi că este aşa deoarece alternativă este una mult mai periculoasă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO