Allianz-Ţiriac a lansat un nou produs de asigurare a proprietăţii şi bunurilor - My Home - destinat exclusiv persoanelor fizice şi structurat sub forma a trei pachete de asigurare construite progresiv: Confort, Extra şi Max. Conţinutul pachetelor şi preţul acestora urmează să fie corelate cu nevoile de protecţie şi cu bugetul proprietarilor de locuinţe.
Indiferent de pachetul ales, clienţii vor beneficia de acoperirea privind răspunderea civilă legală, valabilă pentru proprietar şi membrii familiei aflaţi în îngrijire, atât pentru evenimente produse în interiorul locuinţei asigurate, cât şi în exteriorul acesteia, având două limite de despăgubire, 10.000 de euro, respectiv 50.000 de euro, potrivit informaţiilor transmise de asigurător.