În luna august banca centrală a păstrat pentru a treia şedinţă de politică monetară la rând dobânda-cheie la nivelul de 5,25% pe an, ieşirile de capital străin şi presiunile de depreciere exercitate asupra leului cântărind greu în această decizie. Suprapunerea unor evenimente globale cu tensiunile politice interne a accentuat ieşirile de capital.
"În condiţiile unor fluxuri de fonduri negative şi a unui peisaj politic incert este puţin probabil ca Banca Naţională să schimbe direcţia politicii. Creşterea economică sub potenţial şi şocurile de preţuri pe partea de ofertă sunt argumente împotriva majorării ratei dobânzii, în timp ce presiunile de depreciere şi depăşirea ţintei de inflaţie vor împiedica reducerile. În ciuda ratărilor repetate ale ţintelor de inflaţie, BNR va menţine, probabil, dobânda de politică monetară la 5,25% cel puţin până la sfârşitul anului 2013", se arată în cel mai recent raport trimestrial pe regiune al UniCredit.
Şi analiştii de la Raiffeisen Bank consideră că BNR va menţine dobânda-cheie la 5,25%.
BNR a oprit în luna mai ciclul de relaxarea a politicii monetare început în toamna anului trecut. În această perioadă dobânda-cheie a fost redusă cu un punct procentual.
Scăderea inflaţiei la sub 2% în primăvară i-a permis băncii centrale să reducă dobânda de politică monetară şi să injecteze lichiditate pe piaţă, în condiţiile în care se aştepta ca la finalul acestui an rata inflaţiei să se menţină în intervalul ţintit ca urmare a menţinerii consumului la un nivel redus.
Acum cei mai mulţi analişti cred că inflaţia va ieşi din intervalul ţintit de BNR pentru 2012, de 2-4%.
Creşterea preţurilor produselor alimentare din cauza anului agricol foarte slab şi ajustările preţurilor administrate la gaze şi energie, precum şi scumpirea carburanţilor după creşterea cotaţiei petrolului la nivel internaţional, sunt principalii factori care vor pune o presiune puternică asupra inflaţiei.
Analiştii de la Société Générale cred că BNR ar putea să menţină joi dobânda-cheie nemodificată, dar consideră că este posibilă o relaxare în cursul acestui an sau la începutul anului viitor.
Totuşi, ei aduc în discuţie riscul politic care s-a accentuat în mai multe ţări, devenind un element important de care trebuie să se ţină seama. "În România, perspectivele pe termen scurt rămân «întunecate» înaintea alegerilor".
BNR ar urma să menţină joi şi ratele rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei şi valută ale instituţiilor de credit, la nivelul de 15% şi, respectiv, 20%, în opinia analiştilor. Banca Naţională s-a arătat îngrijorată de reducerea expunerii locale a băncilor din zona euro, fenomen care s-a accentuat în lunile de vară.
"Confruntată cu deprecierea monedei naţionale şi dezintermedierea din sectorul bancar, BNR va ezita să reducă rezervele minime obligatorii de la nivelurile actuale", consideră analiştii UniCredit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels