Banca centrală ar putea majora rata de dobândă de referinţă la 2%, pe fondul intensificării presiunilor inflaţioniste, a evoluţiei economiei la un ritm peste potenţial şi a acumulării de riscuri la adresa stabilităţii financiare, estimează Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.
“Astăzi are loc prima şedinţă de politică monetară din 2018, în care BNR ar putea majora rata de dobândă de referinţă cu 25 puncte bază la 2%. Nu excludem şi posibilitatea reducerii graduale a nivelului ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO), în tandem.”, spune Rădulescu.
Consiliul de Administraţie al BNR discută astăzi, în prima şedinţă de politică monetară a lui 2018, situaţia din economie, care se confruntă cu o supraîncălzire, creşterea inflaţiei peste aşteptări la finalul anului trecut. În final, trebuie să decidă dacă menţine dobânda de referinţă la 1,75% sau o creşte pentru prima dată după trei ani.
Decizia BNR are o importanţă mult mai mare acum, pentru că arată cum văd analiştii băncii centrale evoluţia inflaţiei, dobânzilor, cursului, deficitului comercial şi de cont curent şi, în final, cum se vede această creştere economică excepţională, cu care se confruntă România.