BRD şi-a adjudecat anul trecut primul loc din piaţa de factoring, cu o cotă de piaţă de 36%, fiind urmată de UniCredit Ţiriac, cu 25% din total, şi la o distanţă semnificativă de austriecii de la Raiffeisen, care au raportat o cotă de 10%.
Piaţa de factoring, pe care activează bănci şi societăţi specializate în scontarea şi administrarea de facturi comerciale, a stagnat anul trecut la 2,7 mld. euro, dar nivelul este dublu faţă de anul 2007.
BRD, a doua bancă după active, a raportat anul trecut operaţiuni de factoring de 960 mil. euro, în creştere cu 5% faţă de anul precedent. Banca a anunţat o creştere a numărului de clienţi cu o treime. BRD are 600 de clienţi pe segmentul de factoring şi gestionează aproximativ 2.000 de relaţii vânzător-cumpărător şi circa 300.000 de facturi.
UniCredit Ţiriac s-a clasat pe poziţia a doua cu un volum de operaţiuni de 673 de milioane de euro. Din totalul operaţiunilor de factoring de anul trecut, 72% a reprezentant factoringul domestic, 19% cel de export, iar diferenţa a fost reprezentată de cel de import.
„Anul 2014 ne-a adus peste o sută de noi tranzacţii. Mai mult de jumătate din tranzacţiile noi de factoring intern şi de export au fost aduse de companii cu cifra de afaceri sub 5 milioane de euro. Ne dorim o dinamică sporită în zona investiţională, cu precădere în sectorul public, în zona de infrastructură“, a spus Alecsandra Valaşuteanu, head of factoring UniCredit Ţiriac Bank.