Bănci și Asigurări

Batalia pensiilor private obligatorii: Cum incearca fondurile sa iasa in evidenta

Batalia pensiilor private obligatorii: Cum incearca fondurile sa iasa in evidenta

Click pentru imaginea marita

21.09.2007, 13:37 17

Produsele de pensii obligatorii (pilonul II) sunt foarte asemanatoare, dar multe dintre ele incearca sa se diferentieze de pluton prin anumite trasaturi. De exemplu, fondul Aripi administrat de Generali Pensii este singurul cu un profil de risc ridicat, in timp ce toate celelalte 16 fonduri au un profil de risc mediu, conform clasificarilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Cele 16 fonduri cu risc mediu investesc in mod obisnuit (portofoliul-tinta) intre 65% si 75% din activele clientilor in instrumente considerate sigure: titluri de stat (pondere mai mare pentru cele din Romania sau Spatiul Economic European si mai mica pentru cele emise de SUA, Canada, Japonia) si obligatiuni ale unor institutii financiare internationale (BERD, Bei, FMI, Banca Mondiala). In schimb, fondul Aripi de la Generali investeste doar 55% din active in asemenea instrumente.
Pe partea cealalta, fondurile cu risc mediu au investitii in actiuni listate (cel mai riscant activ din portofoliu) intre 15% si 25%, in timp ce fondul Generali investeste 36% din active in actiuni listate pe diverse burse. De asemenea, fondul AIG este singurul care mentioneaza inca de la inceput ca va investi o parte din active (10%) in actiuni listate pe burse straine si 5% pe bursa locala. Toate celelalte fonduri afirma ca vor cumpara actiuni listate "in Romania sau state din Spatiul Economic European" (care include UE si alte cateva state europene).
La extreme, ponderea investitiilor in instrumente considerate sigure poate merge pana la 90% (85% la fondul Generali), in timp ce ponderea alocata investitiilor in actiuni listate merge pana la 35% (50% la fondul Generali).
Cat priveste comisioanele, exista patru care influenteaza valoarea activului personal al fiecarui participant. Primul (comisionul de administrare initial), de 2,5%, perceput din contributiile virate, este identic pentru toate cele 17 fonduri.
Al doilea (comisionul de administrare permanent) se deduce din activul personal si este de 0,05% pe luna (adica 0,6% pe an) pentru 16 din cele 17 fonduri. Singura exceptie o constituie fondul Alfa administrat de AG2R, unde comisionul de administrare este de 0,045% pe luna, adica cu 10% mai mic decat la restul fondurilor. Mai exista insa doua companii care, desi nu au redus efectiv comisionul de administrare ca AG2R, ofera o promotie: Aviva nu percepe deloc acest comision de 0,05% pe luna in 2008, iar Interamerican nu percepe deloc acest comision in 2008 si 2009.
Al treilea comision important este cel de audit care se deduce din activul total al fondului la fiecare sfarsit de an. Administratorii au negociat cu auditorii diferite comisioane de audit.
Al patrulea comision important este cel de transfer, perceput doar daca participantul la un fond decide sa isi mute contul la un alt fond de pensii private obligatorii, in primii doi ani de la aderarea in fond. Daca decizia are loc dupa doi ani de la aderare, comisionul nu se mai percepe. Comisionul de transfer se deduce din activul personal al celui care se transfera este de 5% (in primii doi ani) pentru 16 dintre cele 17 fonduri, singura exceptie fiind fondul AG2R care percepe un comision de 3,5% (in primii doi ani) din activul personal.
Restul comisioanelor (de tranzactionare, de depozitare, plus alte comisioane bancare) sunt suportate de catre companiile de administrare, ca si cheltuieli proprii, acest fapt fiind prevazut prin lege. Din acest motiv, ele nu sunt relevante pentru participanti si nu sunt trecute in prospectele schemelor de pensii ale fondurilor.
O alta asemanare intre toate cele 17 fonduri este valoarea initiala a unitatii de fond (10 lei). Cum toate fondurile au un start egal al colectarii si deci a variatiei unitatilor de fond, compararea randamentelor va fi usor de facut de catre oricine, in orice moment.
Cat priveste alte diferente, administratorii fondurilor au ales banci depozitare si auditori financiari diferiti.
Dintre bancile depozitare, BRD-SocGen (a doua banca de pe piata, dupa dimensiunea activelor) a fost preferata de 7 dintre cei 17 administratori.
Dintre companiile de audit, Ernst& Young (al doilea auditor ca marime de pe piata, in 2006) a fost preferata de 9 dintre cei 17 administratori.
Startul aderarii la fonduri a fost dat pe 17 septembrie, iar data limita pentru cei obligati sa adere (salariatii sub 35 de ani) este 17 ianuarie 2008.
Cei care pot adera pe baze optionale (salariatii intre 35 si 45 de ani) se pot hotari oricand, pana la 45 de ani, daca adera sau nu la un fond privat de pensii de pilon II.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO