Bănci și Asigurări

BCR vinde credite cu depozit colateral firmelor mici care nu au garanţii

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Anelis Baciu

09.09.2013, 20:42 385

BCR, cea mai mare bancă locală după activele deţinute, vrea să-şi extindă portofoliul de clienţi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi le vinde acestora credite în lei fără garanţii, dar cu depozit colateral. Valoarea maximă a liniei de finanţare ajunge la 300.000 de lei, iar perioada de rambursare a creditului este de trei ani.

Costul finanţării este format din dobânda de referinţă Robor la o lună sau la trei luni plus marja băncii care variază între 4,5% şi 7,5%, în funcţie de situaţia financiară a clientului.

„Segmentul companiilor mici este cel mai dinamic şi creditul fără garanţii reprezintă un mod de a răspunde nevoii clienţilor care au afaceri bine gestionate şi cu potenţial de creştere, dar care  nu dispun de garanţii suficiente”, a declarat Sorin Mititelu, director executiv, direcţia managementul segmentelor retail în cadrul BCR.

Creditul este garantat în proporţie de maximum 80% de către Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, clienţii nefiind obligaţi să prezinte şi alte tipuri de garanţii. Destinaţia finanţării o reprezintă capitalul de lucru şi activitatea curentă.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO