Bogdan Neacşu, actualul director al diviziei de risc din cadrul Patria Bank, banca rezultată din fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, va părăsi această poziţie începând cu 1 decembrie, potrivit unui anunţ al băncii transmis la Bursa de Valori Bucureşti.
„Până la numirea unui nou director al diviziei de risc, responsabilităţile specifice postului vor fi preluate de către comitetul directorilor“, a transmis banca.