Bănci și Asigurări

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de joi, 15 mai 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de joi, 15 mai 2014
15.05.2014, 13:14 2348

Cursul BNR de joi:

Euro4.4349-0.0066-0.15 %
Dolar american3.2468+0.0081+0.25 %


 

 

Cursul de referinţă publicat de BNR a scăzut uşor joi, cu 0,66 bani, respectiv 0,15%, la 4,4349 lei/euro, în timp ce pe piaţa interbancară moneda europeană era cotată, potrivit dealerilor, uşor sub nivelurile de la sfârşitul zilei anterioare, pe volume reduse de tranzacţionare.

Pentru dolarul american, BNR a publicat joi o rată de referinţă de 3,2468 lei/euro, în urcare cu 0,81 bani, respectiv 0,25%.

Cursul BNR pentru francul elveţian a coborât cu 1,27 bani, la 3,6289 lei/franc.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Miercuri, cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro a crescut cu 1,07 bani, respectiv 0,24%, la 4,4415 lei/euro.

Cursul de schimb leu/euro a variat nesemnificativ dimineaţa zilei de joi pe interbancar, în apropierea nivelurilor de la finele zilei de miercuri, într-o piaţă liniştită, potrivit dealerilor.

Cu câteva minute înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4340 - 4,4350 lei, uşor sub nivelurile de la încheierea sesiunii anterioare, de 4,4380 - 4,4405 lei/euro, potrivit dealerilor.

Cel mai ridicat curs la care s-a tranzacţionat joi pe piaţa interbancară a fost de 4,4410 lei/euro, iar minimul primei părţi a zilei a fost de 4,4340 lei.

Volumele de tranzacţionare sunt foarte reduse, până în jurul orei 13:00 fiind eralizate mai puţin de 20 de transferuri.

În regiune, forintul şi zlotul stagnează în raport cu euro.

Cursul nu s-a mişcat semnificativ după publicarea datelor privind PIB-ul pe primul trimestru.

Produsul intern brut în primul trimestru al acestui an a crescut, în termeni reali, cu 0,1% comparativ cu ultimul trimestru din 2013, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 3,8% atât pe seria brută, cât şi pe cea ajustată sezonier, potrivit datelor de la Instutul Naţional de Statistică (INS).

Deşi creşterea economică a fost peste aşteptările analiştilor, cifrele nu au fost o surpriză pentru piaţă, având în vedere declaraţiile anterioare ale ministrului pentru Buget Liviu Voinea, care a indicat că economia a avut un avans în primul trimestru între 3,5% şi 4%.

Ratele medii ale dobânzilor practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă şi au ajuns la 0,56% - 1,06% pe an, sub nivelurile de miercuri, de 1,14% - 1,64% pe an.

Dobânzile continuă să fie sub de rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au ajuns joi dimineaţă la 1,02% - 1,52% pe an, de la 1,26% - 1,76% pe an în ziua anterioară.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut la 2,78% pe an, faţă de 2,86% pe an în dimineaţa zilei de marţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO