Bănci și Asigurări

Firma de leasing a BRD a dat anul trecut finanţări de 95 milioane de euro, în creştere cu 25%

Firma de leasing a BRD a dat anul trecut finanţări de...

Autor: Raluca Ghinea

11.03.2015, 00:00 214

Compania de leasing financiar a grupului BRD a încheiat anul trecut 1.950 de contracte şi a înregistrat o cotă de piaţă de 7,2%, în urcare cu 1,1 puncte procentuale faţă de anul precedent, potrivit datelor proprii. La nivelul firmelor de leasing afiliate băncilor, BRD Sogelease ocupa la finele anului trecut poziţia a treia.

Finanţările auto au avut o pondere de 61,8%, urmate de leasingul de echipamente cu 35,3% şi sectorul imobiliar cu 2,8%.

"O creştere semnificativă s-a înregistrat în finanţarea vehiculelor comerciale grele, inclusiv a celor destinate transportului de persoane cu 31% comparativ cu 2013. Totodată, autoturismele şi vehiculele comerciale uşoare au avut o evoluţie ascendentă (+20%) comparativ cu anul precedent, ponderea în total portofoliului ramânând relativ constantă", se arată într-un comunicat al companiei.

Pe segmentul de echipamente, BRD Sogelease a raportat o creştere cu 26%, deşi la nivelul pieţei de leasing s-a înregistrat o reducere de 11% la echipamente, punând accent pe finanţări în sectorul agricol, industria metalurgică, sectorul construcţiilor, medical şi IT.

"Pentru 2015 ne propunem continuarea evoluţiei ascendente înregistrate anul trecut, în contextul unor previziuni optimiste asupra mediului economic din România. Totodată, anul 2015 va însemna eficientizarea costurilor şi optimizarea fluxurilor de lucru pentru furnizarea de servicii prompte şi de calitate clienţilor noştri", a declarat în comunicat directorul general al companiei, Jan Kotik.

IMM-urile reprezintă ponderea majoritară în totalul finanţărilor acordate de companie anul trecut, pe acest segment mizând finanţatorii şi în 2015.

În ceea ce priveşte moneda de finanţare, s-a înregistrat o uşoară creştere a finanţărilor acordate în moneda naţională comparativ cu finele anului 2013, deşi preferinţa clienţilor la momentul ofertării rămâne finanţarea în euro.

"În 2014, BRD Sogelease a gestionat favorabil vânzarea bunurilor recuperate existente în stoc şi a înregistrat o diminuare a numărului de vehicule şi echipamente reposedate ca urmare a rezilierii contractelor neperformante", se mai spune în comunicat.

Piaţa de leasing financiar a înregistrat anul trecut un avans de 7% faţă de 2013, la 1,32 miliarde euro, susţinută de avansul segmentului auto cu 14%, la un miliard de euro, în timp ce leasingul de echipamente a avut o scădere de 11%, la 282 milioane euro, potrivit datelor ALB România.

Pentru acest an, reprezentanţii pieţei se aşteaptă la un avans al industriei de circa 10%, într-un ritm de consolidare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO