♦ Un număr de 2.364 de titulari de cont au generat incidente de plată în primele două luni din 2021, în scădere cu 1.333 faţă de ianuarie-februarie 2020.
Băncile au refuzat la plată cecuri şi bilete la ordin de 147 mil. lei pe parcursul primelor două luni din 2021, în scădere cu 211,4 mil. lei, respectiv cu aproximativ 59% sub nivelul din perioada ianuarie-februarie 2020.
Astfel, în prima parte a acestui an nu s-a constatat o înrăutăţire a nivelului lichidităţilor companiilor în contextul continuării efectelor nefavorabile ale crizei coronavirusului. O deteriorare a lichidităţilor din mediul de business ar fi primul semnal al degradării situaţiei economice şi chiar al începutului de recesiune.
Media lunară a refuzurilor la plată a fost de circa 73,5 mil. lei în perioada ianuarie - februarie 2021.