Bănci și Asigurări

Ministerul de Finanţe a împrumutat astăzi de la bănci suma de 2,2 miliarde lei, în două emisiuni de titluri de stat la care cererea totală din partea dealerilor s-a apropiat de 5 mld.lei

Ministerul de Finanţe a împrumutat astăzi de la bănci...

Autor: Roxana Rosu

04.06.2020, 17:04 204

Ministerul de Finanţe a împrumutat astăzi de la bănci suma de 2,2 miliarde lei, în două emisiuni de titluri de stat, scadente în 2027 şi 2023, cu dobânzi de 3,79%, respectiv 3,7%.

În cazul primei licitaţii, de obligaţiuni în valoare de 700 milioane lei, cererea totală a fost de 3,9 miliarde lei şi au participat şapte dealeri primari.

Din suma totală adjudecată, de 1,3 miliarde lei, băncile au licitat în nume şi cont propriu suma de 1,15 miliarde lei, iar ofertele necompetitive au fost de 175 milioane lei.

Emisiunea este scadentă în 2027, ministerul vânzând obligaţiunile cu o dobândă de 3,79% pe an, faţă de rata cuponului stabilită la 5,8%.

A doua emisiune de obligaţiuni, în valoare de 500 milioane lei, este scadentă în 2023, la ea participând tot şapte dealeri primari.

Valoarea totală a cererii s-a ridicat la 1 miliard de lei, din care băncile au oferit în nume şi cont propriu 746 milioane lei şi 250 milioane lei în contul clienţilor.

Din suma totală adjudecată, de 866 milioane lei, băncile au licitat în nume şi cont propriu 611 milioane lei şi 250 milioane lei în contul clienţilor,  iar ofertele necompetitive au fost de 5 milioane lei.

Randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 3,7%, iar rata cuponului 4%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO