Bănci și Asigurări

Principala cauză a falimentului Euroins identificată de CITR este neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate. Sunt aproape 1.200 de creditori înscrişi la masa credală, peste 840 mil. lei sunt creanţe certe, iar restul sumelor solicitate ajung la 3,2 mld. lei, totalul fiind de circa 4 mld. lei. CITR a valorificat până acum active de 5,7 mil. lei prin vânzări

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR şi Alina Popa, coordonatorul echipei CITR care gestionează procedura Euroins

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR şi Alina Popa, coordonatorul echipei CITR care gestionează procedura Euroins

Autor: Mircea Nica

08.04.2024, 00:07 3239

Gaura din capitalul Euroins vine din rezervele de daună neadecvate, deficienţa fiind de 615 mil. lei, structura portofoliului concentrat în proporţie de peste 95% pe RCA, care a dus la pagube de 907 mil. lei în 2022, neplata la timp a daunelor, care a generat penalităţi de 300 mil. lei, iar lipsa demersurilor de recuperare şi ineficienţa recuperării creanţelor din regrese au dus la o pierdere de 165 mil. lei l CITR a valorificat până acum active de 5,7 mil. lei prin vânzări, au rămas 1.194 de creditori înscrişi la masa credală, 842 mil. lei sunt creanţe certe, iar restul sumelor solicitate ajung până la circa 3,2 mld. lei.

CITR, lichidatorul judiciar al asigurătorului Euroins România aflat în procedură de faliment, a finalizat raportul privind cauzele care au determinat prăbuşirea companiei de asigurări, iar principala cauză identificată este neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, la care au contribuit rezervele de daune neadecvate, neplata dosarelor, pierderi din plasamente, recuperarea slabă a creanţelor şi contractul de reasigurare, a explicat Alina Popa, coordonatorul echipei care gestionează procedura Euroins, alături de Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR,  în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cauzele falimentului Euroins au fost reprezentate de neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate. Cauzele multiple sunt structura portofoliului de asigurări, rezervele de daune inadecvate, neplata la timp a daunelor, pierderi din plasamente financiare, lipsa unor demersuri de recuperare a datoriilor şi împrumuturilor acordate, ineficienţa demersurilor de recuperare a creanţelor din regrese, încheierea contractului cu EIG Re. Pe neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, conform deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare, s-a constatat că Euroins avea un necesar de fonduri proprii de 2,1 mld. lei SCR şi 1,7 mld. lei MCR. Rezervele de daune erau sub un nivel adecvat pentru acoperirea eventualelor pagube ale asiguraţilor. Aceasta a fost o chestiune chiar constatată în urma analizelor derulate de Euroins. ASF a constatat aici o deficienţă de 615 mil. lei“, a spus Alina Popa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO