Producţia industrială a fost mai mare cu 4,6% ca serie brută în primele patru luni din an în comparaţie cu perioada similară a anului anterior, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
În serie ajustată sezonier, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a crescut 6,2% în perioada ianuarie – aprilie 2018 faţă de perioada similară din 2017.