Bănci și Asigurări

ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, sare joi la 4,88% de la 4,79% cât a fost cotat în ziua anterioară. De la începutul anului indicele s-a majorat cu peste 61%

ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru...

Autor: Cristina Bellu

28.04.2022, 11:20 824

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi, 28 aprilie, la 4,88%, valoare în creştere faţă de cea înregistrată în ziua precedentă, când a afişat o cotaţie de 4,79%

De la începutul lunii, indicele s-a majorat cu 6%, iar de la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, creşterea este de 61,5%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.

Tot joi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 5% de la 4,95% miercuri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a atins 5,07% în creştere de la 5,04% în ziua anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO