BNR nu a mai atras bani de la bănci prin depozite cu scadenţa la o săptămână nici la licitaţia programată pentru începutul acestei săptămânii, ca şi în săptămâna anterioară, ceea ce poate fi atât un indiciu al subţierii lichidităţii din piaţa interbancară, dar şi un semnal că banca centrală vrea să lase mai multă lichiditate în piaţă, din cea existentă, având în vedere impactul viitoarelor plăţi bugetare, după cum presupun unii analişti.
„Oarecum surprinzător, banca centrală nu a organizat o licitaţie de atragere de depozite. Bănuim că viitoarele plăţi bugetare ar putea avea potenţialul de a destabiliza piaţa din perspectiva lichidităţii şi, prin urmare, BNR a decis să lase cât mai multă lichiditate în piaţă. O lichiditate care- judecând după comportamentul din această perioadă de rezerve -ar putea să nu fie atât de generoasă“, scriu analiştii de la ING Bank.