Capitalizarea bursieră a Conpet Ploieşti (COTE), transportator de ţiţei, a crescut cu 4,84% în ultima lună, în condiţiile în care indicele BET, referinţa bursei locale, s-a depreciat cu aproximativ 2%.
În acestă perioadă, statul român, acţionar majoritar cu o deţinere de 58,71% în cadrul companiei energetice, a cerut dividende suplimentare de 85 milioane lei, echivalentul unui randament de 9-10%, după ce Conpet Ploieşti distribuise deja 138 milioane lei.