♦ Banca vrea acum ca 36% din profitul net consolidat al anului 2022 să fie distribuit sub formă de dividende ♦ 1,13 lei brut pe acţiune ar urma să fie dividendul, cu propunere de plată pe 6 noiembrie ♦ Acţiunile cresc ♦ În primăvară banca a dat acţiuni gratuite.
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, convoacă acţionarii pe 29 septembrie 2023 pentru a aproba distribuirea a 900 mil. lei sub formă de dividende din profitul pe 2022 şi o nouă finanţare cu obligaţiuni, de maximum 1,5 mld. euro (7,5 mld. lei).
Astfel banca de la Cluj, care are în acţionariat toate cele şapte fonduri de pensii private Pilon II şi deci indirect 8 milioane de salariaţi români, vrea să repartizeze un dividend brut de 1,13 lei pe acţiune ceea ce la preţurile curente de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti, de 20,5 lei, echivalează cu un randament de 5,5%.
Banca nu menţionează criteriile pentru emisiunea de obligaţiuni însă cel mai probabil, la fel ca şi emisiunea precedentă din programul de 1 mld. euro aprobat de acţionari, şi aceasta este una pentru îndeplinierea cerinţele minime de fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL).