BVB a scăzut cu 7,3% în mai şi a marcat a treia cea mai slabă lună din primăvara anului 2012 încoace, după declinul de 8% din august 2015 provocat în principal de factori externi şi după scăderea de 10% din iunie 2017 cauzată de afirmaţiile fostului ministru al finanţelor Ionuţ Mişa cu privire la desfiinţarea Pilonului II de pensii private.
Spre comparaţie, în mai 2012 bursa de la Bucureşti a scăzut cu 14% pe fondul unor temeri externe cu privire la eforturile Băncii Centrale Europene de revigorare a economiei zonei euro, fiind una dintre cele mai abrupte scăderi de la criza din 2008-2009 şi până atunci.
Corecţiile ex-dividend în cazul unor blue chip-uri, precum OMV Petrom şi emitentul BVB, discuţiile contradictorii cu privire la Pilonul II de pensii private şi tensiunile din Italia sunt principalii factori care au determinat ca indicele BET să afişeze în luna mai din 2018 un minus de 7,3%, cea mai slabă lună din ultimele 11 luni.
„Sell in May and go away“, care s-ar putea traduce ?vinde în luna mai şi pleacă în vacanţă?, este o zicală cunoscută printre investitorii de pe piaţa de capital. Asta deoarece luna mai, în mod tradiţional, este una dintre cele mai slabe din an din punctul de vedere al evoluţiei acţiunilor, iar din mai şi până în octombrie bursele înregistrează volume mai scăzute, din cauză că această perioadă se suprapune cu cea a concediilor, iar prezenţa investitorilor la tranzacţionare este una mai scăzută.