Managerul fondului închis de investiţii STK Emergent (STK) a vândut acţiuni de 44,2 mil. lei (10 mil. euro) în primul trimestru, aproape toate din portofoliu, şi s-a adăpostit în cash şi în fonduri de obligaţiuni în aşteptarea unor corecţii negative de amploare pe bursă, de până la minus 10%. Este primul semnal puternic dat de un investitor instituţional că ar putea urma luni grele pe bursă.
STK Emergent, cu active în gestiune de 69,6 mil. lei (15,6 mil. euro), este cel mai mare fond închis de investiţii listat la bursa de la Bucureşti cu expunere pe acţiuni. Însă raportul pe luna martie arată o schimbare dramatică în portofoliul fondului: doar 2,2% din activele de 69,6 milioane de lei ale fondului mai erau plasate în acţiuni la finalul lunii martie. Restul de active erau parcate în poziţii de cash (40% din active sau 27,8 mil. lei) şi fonduri de investiţii (26% din active sau 18 mil. lei ). În decembrie 2013, 65% din averea fondului erau investite pe bursă: în acţiunile celor cinci SIF-uri, ale Băncii Transilvania şi ale Transelectrica.
Întrebat ce anume a cauzat schimbarea radicală în strategia de investiţii, Nicolae Pascu, directorul general al STK Financial, societatea care administrează fondul, a răspuns: