♦ BVB pe locul întâi, poziţie ocupată o bună parte din an de acţiunile TTS.
AcţIunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei româneşti de capital şi acţionar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP), înregistrează de la începutul anului un avans de 101%, pe un rulaj de 42 mil. lei şi un BET pe plus cu 20%, afişând astfel cea mai mare dinamică din componenţa benchmarkului.
Evoluţia are loc după ce societatea a fost performerul indicelui de referinţă în 2022, când doar trei alţi emitenţi din BET au încheiat anul pe plus, potrivit datelor BVB. În prezent, acţiunea se tranzacţionează la 71 de lei, un maxim istoric. Deşi profitul grupului cu 550 de milioane de lei capitalizare s-a diminuat cu 62% în prima jumătate a anului, la 3,35 mil. lei, iar veniturile operaţionale la nivel consolidat au coborât cu 16% la 25,7 mil. lei pe fondul veniturilor din tranzacţionare, compania a beneficiat de pe urma ofertei publice de vânzare de acţiuni a Hidroelectrica (H2O), soldată cu una dintre cele mai mari listări la nivel global de anul acesta, cât şi de perspectivele oferite de Contrapartea Centrală, prin intermediul căreia se relansează piaţa instrumentelor derivate la BVB.