Bursa de la Bucureşti a scăzut joi, 21 decembrie, cu 1,46% prin prisma indicelui principal BET, fiind a doua şedinţă pe minus după o serie de nouă sesiuni în care a crescut cumulat cu circa 4,5%, conform datelor agregate de ZF de la BVB.
Lichiditatea totală a fost de 83 mil. lei, iar cele mai tranzacţionate acţiuni au fost OMV Petrom (13,7 mil. lei), Banca Transilvania (13,1 mil. lei) şi Hidroelectrica (11 mil. lei). Au fost înregistrate de asemenea tranzacţii de 2,2 mil. lei pe o emisiune de titluri de stat Fidelis (R2404B).
Dinamica indicelui principal a fost determinată în principal de scăderea acţiunilor OMV Petrom cu 2,8%, Transelectrica şi Romgaz cu 2,4% şi Digi Communications cu 2%.
De altfel, două din cele 20 de acţiuni din prima ligă bursieră au închis şedinţa pe plus, Sphera Franchise Group (0,4%) şi Aquila Part Prod (0,67%), în timp ce One United Properties şi Transport Trade Services nu au avut nicio dinamică, iar restul acţiunilor au fost pe minus.