Business Construct

Evolutie: Consumul de placi ceramice, in declin

Evolutie: Consumul de placi ceramice, in declin
28.04.2009, 13:34 60

Placile ceramice (gresie si faianta), unul dintre cele mai dinamice sectoare din constructii, ar putea sa scada anul acesta in cel mai optimist caz cu 10-20%, pana la circa 240-270 mil. euro (la preturi de distribuitor), fata de anul precedent, odata cu scaderea brusca a investitiilor. Insa consumul local, de circa 2 mp pe cap de locuitor, ramane in continuare la jumatate din media europeana, care se ridica la 3-4 mp pe cap de locuitor, potrivit datelor furnizate de Delta Distribution, cel mai mare distribuitor local de placi ceramice.

"In cel mai optimist scenariu, piata de placi ceramice ar putea sa-si revina in al doilea semestru, dupa un inceput de an mai dificil, urmand ca scaderea sa fie de circa 10%. In cel mai pesimist caz, piata de placi ceramice ar putea sa scada la jumatate, insa acest scenariu este mai putin posibil, avand in vedere ca exista semnale ca conditiile de creditare s-ar putea relaxa si investitiile imobiliare ar putea fi reluate", spune Dragos Bonea, presedintele Delta Distribution.
Anul trecut, piata de placi ceramice a atins nivelul record de 300 de milioane de euro, la un volum de 40 de milioane de metri patrati, dintre care circa 75% au reprezentat importurile. Piata este dominata de placile ceramice din segmentul economic, care controleaza circa 50%, cu preturi de vanzare de 15-25 de lei (3-6 euro)/mp, segmentul mediu detine 30-35%, cu preturi de 25-70 de lei (6-16 euro)/mp, urmate de segmentul premium, care are o pondere de 5-10%, cu preturi de 70-100 de lei (16-25 de euro)/mp.
Delta Distribution a inregistrat anul trecut o crestere de doar 3% a cifrei de afaceri, pana la 152,1 mil. lei (45 mil. euro) si estimeaza pentru anul acesta o scadere a cifrei de afaceri de circa 30%, odata cu renuntarea la produsele din gama economic si pozitionarea pe segmentul mediu-lux.
Compania va finaliza anul acesta un program de investitii de 9 mil. euro in extinderea locatiilor existente si in lansarea unor locatii noi.
"Desi piata de constructii se confrunta cu primele scaderi, dupa ani de zile in care cresterile au fost spectaculoase, consideram cu atat mai necesara continuarea planului de investitii", afirma Bonea. Compania detine in prezent 20 de magazine cu o suprafata de expunere de 10.000 de metri patrati si 12 depozite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO