Peste un deceniu se prea poate ca banii să nu mai existe sau ca guvernele să dispară, sau ca Europa să devină un superstat, ori, din contră, să fie un teritoriu disputat de China şi SUA sau devastat de o apocalipsă adusă de zombi.
Investitorii nu gândesc atât de departe şi nici nu trebuie, iar unele guverne profită de acest lucru, şi de dobânzile foarte mici, emiţând obligaţiuni pe termen foarte lung. Ce i-ar împinge pe investitori să cumpere astfel de datorii: panica, spun unii, nebunia, zic alţii, foamea de randament în condiţiile în care sunt ţări care emit chiar şi obligaţiuni cu yield negativ. Bondurile guvernelor europene reprezintă 44% din toată datoria cu randamente negative din lume.
SUA analizează posibilitatea unor emisiuni cu scadenţe de 50 de ani şi de 100 de ani. Suedia testează apetitul pieţelor pentru bonduri scadente în secolul următor. Guvernul austriac a emis în 2017 obligaţiuni pe 100 de ani care în doi ani aproape că şi-au dublat valoarea. Succesul lor a fost atât de mare încât austriecii au redeschis emisiunea anul acesta. Obligaţiunile sunt scadente în 2017 şi au o dobândă de 2,1%, care acum un deceniu putea fi considerată modestă. Investitorii au dat iama în obligaţiuni ca într-un magazin de discount, cumpărând titluri de trezorerie de 3,5 miliarde de euro. Obligaţiunile se tranzacţionează acum la 170% din valoarea nominală. Dacă la aceasta sunt adăugate cele 4% câştigate de investitori prin dobândă de când titlurile au fost emise, cei care au cumpărat în 2017 la valoarea nominală au pe hârtie un câştig de 75%, scrie The Washington Post. În iunie, guvernul austriac a redeschis emisiunea şi a vândut obligaţiuni de 1,25 miliarde de euro la 154% din valoarea nominală. Puţini dintre cei care au cumpărat vor mai deţine obligaţiunile peste un secol. Emisiunea a fost apetisantă mai ales pentru speculatori, notează The Washington Post, şi este sugestivă pentru ce se poate întâmpla când nebunia de moment loveşte pieţele financiare. Aceeaşi nebunie explică cum poate Grecia, o ţară cu probleme financiare care se împrumută în euro, o monedă pe care n-o poate printa, să aibă yielduri comparabile cu cele ale obligaţiunilor echivalente emise de Trezoreria SUA. Iar obligaţiunile americane sunt denominate în dolari, pe care Trezoreria îi poate printa oricând în cantitate suficientă pentru a-şi şterge datoriile. În iulie anul acesta, yieldurile obligaţiunilor greceşti cu scadenţa la zece ani, referinţa pentru costurile de finanţare ale unui guvern, au ajuns sub cele ale titlurilor americane de trezorerie, împinse de foamea de randamente a investitorilor. Iar bursa de la Atena se îndreaptă spre cea mai bună performanţă din ultimii 20 de ani. Unii observatori o dau deja drept campioana burselor europene. Aplatizarea curbei randamentelor - ceea ce înseamnă că nu costă cu mult mai mult un împrumut pe temen lung decât unul pe termen scurt - încurajează mai degrabă împrumuturile pe 50-100 de ani decât cele pe 20-30 de ani. Deja 14 state din OCDE, o organizaţie cu 34 de membri, au emis obligaţiuni cu maturităţi cuprinse între 40 de ani şi 100 de ani, notează Fortune. În afară de Austria, Belgia şi Irlanda au mai emis în ultimii doi ani în Europa obligaţiuni de un secol. Aceste state se remarcă prin extindere demografică lentă şi prin creşterea speranţei de viaţă.
Şi Argentina a încercat în 2017 piaţa cu datorii scadente la 100 de ani, dar fiind o economie în criză, n-a avut succesul Austriei. Obligaţiunile argentiniene şi-au pierdut 37% din valoare într-o singură lună, potrivit datelor Bloomberg. Yieldul ajunsese la un moment dat la 14,5% după ce în primul tur al alegerilor pentru preşedinţie, actualul preşedinte, un adept al politicilor prietenoase pentru pieţe, s-a clasat pe locul doi.
Germania a încercat luna aceasta să facă istorie cu prima emisiune de obligaţiuni pe 30 de ani cu yield negativ. Încercarea s-a soldat cu un eşec parţial, la care autorităţile se aşteptau. Dar merita încercat. Yieldul negativ înseamnă că după 30 de ani guvernul german va rambursa deţinătorilor de obligaţiuni mai puţin decât a strâns de la aceştia. Goana după randamente a făcut ca yieldurile obligaţiunilor de 10 ani ale Spaniei şi Portugaliei, naţiuni care au ajuns în pragul defaultului în timpul crizei datoriilor, să ajungă la zero, chiar dacă ratingurile acestor ţări sunt cu mult sub cele ale Germaniei. Este un semn că investitorii culeg orice yield pozitiv pe care-l găsesc.
„Într-un regim de represiune financiară, acest lucru este normal“, spune Jorge Garayo, analist la Société Générale. „Marea întrebare este cum bula se va destrăma în timp. Yielduri mici încurajează şi mai multă îndatorare când nivelul datoriilor este deja ridicat.“ Analiştii de la Société Générale recomandă chiar cumpărarea obligaţiunilor italiene, deşi randamentele acestora au fost împinse de criza politică din această ţară la niveluri ce pot fi considerate ridicate (1,8% pentru obligaţiuni de zece ani) în comparaţie cu cele ale titlurilor altor state din zona euro.
Dar cine să fie atât de disperat încât să înghită datorii care înainte de marea criză erau considerate ca fiind de o toxicitate ridicată? „Principalul consumator al acestor obligaţiuni ar fi planurile de pensii ale companiilor şi companiile de asigurări“, spune Alex Pekker, director executiv la Cambridge Associates. „Mai ales fondurile de investiţii ale companiilor s-au îndreptat către a-şi proteja pasivele ca opus la a-şi creşte baza de active, astfel că ele caută datorii cu scadenţe mai mari.“
Într-o lucrare de cercetare comună realizată pentru Federal Reserve Bank of San Francisco, Carlos Carvalho, Andrea Ferrero şi Fernanda Nechio scriu că lumea trece printr-o tranziţie demografică dramatică. În cele mai avansate economii, longevitatea aşteptată şi cea reală au crescut constant, continuă ei. Majorarea speranţei de viaţă ar mări perioada de pensionare, generând astfel o nevoie mai mare de a economisi, în detrimentul cheltuielilor de-a lungul ciclului vieţii. Iar creşterea speranţei de viaţă pune presiuni descendente pe dobânzi, au concluzionat economiştii.
