Business Internaţional

Analiştii: BCE îşi va extinde programul de achiziţii de active, adică va printa chiar mai mulţi bani

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene

Autor: Bogdan Cojocaru

18.10.2016, 00:00 585
Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, va trebui să treacă peste actualele limite cu achiziţiile de active ale instituţiei sale înainte de a se gândi să încetinească ritmul, este concluzia mai multor analişti intervievaţi de Bloomberg.

Cum preţurile de consum abia cresc şi cu o revenire economică încă fragilă, majoritatea participanţilor la sondajul Bloomberg prezic că Draghi va prelungi achiziţiile de active. Această decizie va fi luată cel mai probabil în decembrie. BCE nu va începe să reducă turaţia programului până în al doilea semestru din 2017. Chiar şi atunci BCE va acţiona doar dacă inflaţia din zona euro se menţine peste nivelul de 1,5%. Oficialii BCE sunt presaţi să dea detalii referitoare la strategia băncii în ceea ce priveşte ajustarea cantitativă prin care BCE „suge” de pe pieţe datorii de 80 de miliarde de dolari pe lună. Programul este prevăzut să se termine în martie 2017. Deşi au început să apară întrebări despre cum banca va reduce în cele din urmă stimulul monetar, focusul este acum pe cum instituţia poate menţine achiziţiile având în vedere că oferta dă semne serioase de limitare pe unele pieţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO