După săptămâni de presiuni şi termene-limită ratate, o înţelegere cu privire la cel de-al doilea acord de finanţare a Greciei este la un pas de realizare. După întâlnirea de astăzi dintre miniştrii de finanţe din zona euro, Grecia va benefia de un pachet de 130 de miliarde de euro menit să îi reducă datoria publică la 120% din PIB până în 2020, scrie The Wall Street Journal într-o analiză despre criza Greciei.
În ultimele zile ajungerea la o înţelegere a părut imposibilă din cauza prăbuşirii încrederii liderilor europeni în clasa politică din Grecia şi în special în liderul opoziţiei şi posibilul viitor prim-ministru Antonis Samaras. Chiar şi aşa, înţelegerea depinde de modul în care Grecia va introduce măsurile umilitoare care îi ştirbesc suveranitatea.
O înţelegere va veni ca o uşurare pentru Grecia, zona euro şi pieţe: un default dezordonat ar fi condus mai mult ca sigur ţara afară din zona euro, scenariu ce poate avea efecte negative de neimaginat. Grecia va avea însă de trecut mai multe hopuri înainte de a primi efectiv banii. Pachetul de împrumuturi depinde de implementarea schimbului de obligaţiuni cu investitorii privaţi în urma căruia datoriile ţării vor scădea cu 100 de miliarde de euro. Ţara mai are încă de implementat peste 20 de condiţii din acordul anterior de 110 miliarde de euro.
Mai mult, noul acord va trebui ratificat de parlamentele ţărilor din zona euro, inclusiv cel al Germaniei, Olandei şi Finlandei, toate acestea privind cu reticenţă noul acord.
Dacă efectele noului acord vor fi de durată depinde de ceea ce urmează. Acest al doilea acord va funcţiona doar dacă politicienii europeni îşi dau seama de faptul că acesta este doar una dintre măsurile ce trebuie luate pentru a repara fisurile din structura uniunii monetare.
Creşterile de pe burse din ultimele luni se datorează în special optimismului că zona euro are în sfârşit un răspuns politic coerent faţă de criză, cât şi intervenţiilor Băncii Centrale Europene. Investitorii speră că schimbarea de guvern din Italia şi Spania şi crearea pactului fiscal au creat spaţiul politic necesar pentru o integrare fiscală mai adâncă atât de necesară pentru a pune capăt crizei. Pieţele vor privi acordul pentru Grecia ca pe o dovadă în plus că politicienii vor ca moneda euro să existe şi pe viitor. Dar dacă politicienii vor vedea în optimismul de pe pieţe drept un semn că şi-au făcut treaba şi nu vor continua cu reformele, totul se poate nărui.
Percepţia că acest bail-out nu va funcţiona este toxică şi înseamnă că apartenenţa Greciei la zona euro rămâne o problemă deschisă. După această înţelegere, investitorii privaţi vor mai deţine doar 30% din datoria Greciei, în totalitate sub incidenţa legii britanice, ceea ce limitează şansele ca sectorul privat să mai şteargă o parte din datorii. Astfel, orice posibile viitoare pierderi vor fi suferite de contribuabilii din zona euro, un scenariu dificil din punct de vedere politic, care poate alimenta cererile ca Grecia să fie dată afară din zona euro. Cine va mai face comerţ cu Grecia când există această posibilitate? Cine va mai veni să investească şi să creeze locuri de muncă şi să genereze creştere economică?
Politicienii europeni vor trebui astfel să se folosească de răgazul oferit de acest acord pentru a întări integrarea în cadrul uniunii. Numai o demonstaţie colectivă de voinţă politică va putea pune capăt crizei. O uşurare a condiţiilor impuse Irlandei şi Portugaliei, celelalte două state din zona euro care au apelat la ajutor extern, drept recunoştinţă pentru respectarea condiţiilor impuse va da un semnal că zona euro înţelege importanţa atât a morcovului, cât şi a băţului. Uniunea Europeană trebuie să facă rapid progrese şi la capitolul piaţă unică, să continue cu liberalizarea pieţei de energie şi a sectorului serviciilor şi reformarea Politicii Agricole Comune. Ar trebui să extindă puterile Băncii Europene de Investiţii şi să folosească fondurile structurale pentru a pune la punct un Plan Marshall pentru reclădirea Greciei şi a altor state periferice.
Într-un final, zona euro trebuie să realizeze că nu va găsi o soluţie la criză până când nu separă sistemul bancar de cel al datoriilor suverane. Pentru acest lucru va trebui să creeze un sistem pan-european de asigurare a depozitelor şi într-un final obligaţiunile unice pentru a le oferi băncilor alternativa unor active fără risc.
Dacă miniştrii de finanţe din zona euro nu au acest lucru în minte când se aşează la masa negocierilor, atunci nu ar trebui să semneze niciun acord. Dacă vor continua cu un bail-out cu fisuri pentru Grecia şi fără un plan de a accelera integrarea din zona euro şi crearea unei uniuni monetare funcţionale, atunci va fi un act de cinism calculat şi nu vor face decât să adâncească agonia Greciei şi a Europei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
