Business Internaţional

Este oficial: Chelsea are un nou proprietar. Americanul Todd Boehly preia locul lui Roman Abramovici după 19 ani de activitate

Este oficial: Chelsea are un nou proprietar. Americanul...

Autor: Petru Mazilu

30.05.2022, 18:47 405

Roman Abramovici a finalizat procedurile privind vânzarea clubului Chelsea şi a companiilor aferente, a anunţat luni clubul din Premier League. 

Clubul a fost vândut unui grup de investiţii condus de Todd Boehly şi Clearlake Capital, anunţă Sky News.

Consorţiul, care a câştigat licitaţia pentru achiziţia echipei londoneze la începutul acestei luni, a primit săptămâna trecută aprobarea Premier League şi a guvernului britanic pentru ca tranzacţia să aibă loc.

Sâmbătă părţile implicate au ajuns la un acord final.

Tranzacţia va trage cortina peste cei 19 ani în care Roman Abramovici a fost proprietar al lui Chelsea.

Acesta a fost sancţionat de guvernul britanic la 10 martie, la câteva zile după ce a scos clubul la vânzare. Autorităţile l-au acuzat că are legături cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Ulterior, Abramovici a declarat că veniturile nete obţinute din vânzarea clubului vor fi donate victimelor războiului din Ucraina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO