Business Internaţional

Markit: Economia Germaniei încheie anul 2015 pe o poziţie solidă

Markit: Economia Germaniei încheie anul 2015 pe o...

Autor: Anca Dumitrescu

16.12.2015, 11:35 226

Indicele privind intenţiile de achiziţii ale managerilor din industria prelucrătoare şi servicii sugerează o accelerare a creşterii economiei germane de la ritmul de 0,3% consemnat în perioada iulie-septembrie.

Banca centrală, Bundesbank, a menţinut estimarea de creştere a economiei în 2016 la 1,8%, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a prezentat noi măsuri de stimulare pe 3 decembrie.

Potrivit Bundesbank, cea mai mare economie a Europei beneficiază de consumul intern, chiar dacă industria prelucrătoare orientată către exporturi suferă din cauza incertitudinilor de pe pieţele emergente, precum Brazilia şi China.

"Companiile din sectorul privat au încheiat trimestrul patru pe teren solid, toţi barometrii de sănătate corporatistă arată îmbunătăţiri", a declarat Oliver Kolodseike, economist la Markit, care a spus că un factor pozitiv este cel referitor la creşterea numărului angajărilor.

Rata şomajului a scăzut la 6,3% în noiembrie, cel mai redus nivel înregistrat după reunificarea Germaniei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO