Business Internaţional

Primarul Londrei: Lăcomia este „un impuls valoros pentru activitatea economică”

Primarul Londrei: Lăcomia este „un impuls valoros...

Autor: Bogdan Cojocaru

28.11.2013, 19:59 1217

Boris Johnson, primarul Londrei, cel mai mare centru financiar al Europei, a declarat că inegalitatea este esenţială pentru întreţinerea „spiritului invidiei” şi a preţuit lăcomia ca fiind „un impuls valoros pentru activitatea economică”, scrie The Guardian. Declaraţiile lui Johnson au intenţia de conferi acestuia aura fostului premier Margaret Thatcher şi de a atrage sprijinul conservatorilor radicali. Primarul Londrei se vede urmaşul natural al premierului David Cameron. El a reamintit admiraţia necondiţionată pe care o are pentru „regii fondurilor de hedge” şi le-a cerut acestora să facă mai mult pentru a-i ajuta pe săraci, ale căror venituri s-au redus substanţial în ultimii ani. Johnson a încercat să-şi construiască propriul brand de conservatorism, care contrastează cu modernizarea promovată de premier, susţinând că sunt „inutile” eforturile de a pune capăt inegalităţii. Prin remarci sfidătoare, primarul i-a luat în râs pe cei 16% “din specia noastră” cu un coeficient de inteligenţă sub 85 de puncte cerând să se facă mai multe pentru a-i ajuta pe cei 2% din britanici cu un coeficient de inteligenţă mai mare de 130 de puncte.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO