Business Internaţional

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, după reuniunea miniştrilor Apărării: NATO nu se va implica militar în conflictul dintre Ucraina şi Rusia

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, după...

Autor: Mediafax

16.03.2022, 17:59 1133

Alianţa Nord-Atlantică nu se va implica militar nici la nivel aerian, nici terestru în conflictul dintre Ucraina şi Rusia, a declarat miercuri după-amiază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii miniştrilor Apărării.

"Nu se pune problema mobilizării de capabilităţi aeriene sau terestre în Ucraina, aceasta este poziţia unită a aliaţilor noştri", a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă organizată la sediul NATO, în Bruxelles.

"Observăm distrugeri, observăm suferinţă umană în Ucraina, dar aceste lucruri ar deveni mai grave dacă Alianţa Nord-Atlantică ar trece la acţiuni care ar genera un război total între NATO şi Rusia", a subliniat Jens Stoltenberg.

NATO a respins de mai multe ori cererile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind instituirea unei zone de interdicţie aeriană, argumentând că ar apărea riscuri privind o confruntare militară directă cu Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO