Business Internaţional

Tony Blair, fostul premier britanic, susţine că Marea Britanie are opţiunea de a rămâne membră a unei "Uniuni Europene reformate"

Tony Blair, fostul premier britanic, susţine că Marea...

Autor: Mircea Olteanu

15.07.2017, 14:54 1506

Fostul premier a declarat că afirmaţiile sale se bazează pe discuţii purtate cu mai mulţi lideri UE.

Într-un articol publicat pe site-ul institutului pe care îl conduce, Blair afirma că "francezii şi germanii împărtăşesc unele din temerile britanicilor, în mod notabil referitoare la imigraţie, şi ar fi dispuşi la un compromis privind libertatea de circulaţie".

Tony Blair a mai declarat pentru BBC că Marea Britanie ar inclusiv opţiunea de "a rămâne într-o Uniunea Europeană reformată", argumentând că situaţia în UE este în acest moment diferită faţă de cum era înainte de referendumul pe tema Brexit.

"Europa este acum preocupată de propriul program de reformă. Vor avea un cerc interior în UE care va fi parte din zona euro şi un cerc exterior", a declarat fostul şef al Guvernului de la Londra, precizând că Marea Britanie ar putea să aleagă să rămână în acest cerc exterior.

Guvernul de la Londra insistă că în urma Brexit, Marea Britanie va avea un control sporit asupra politicii privind imigraţia, însă liderii UE au avertizat că garantare libertăţii de circulaţie a persoanelor este o condiţie pentru apartenenţa la Piaţa unică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO