Business Internaţional

Uleiul de masline - un nou trend pe plantatiile americanilor

25.10.2004, 00:00 67

Nu numai europenii sunt specialisti in productia de ulei de masline. Desi tarile mediteraneene detin peste 90% din productia de ulei, asigurand si consumul din Canada, americanii au inceput si ei sa se intereseze de aceasta afacere.


Pe coasta de Vest, in statul California, apar din ce in ce mai multe plantatii de maslini. Chiar daca scopul principal nu este acela al profitului, cat a unei note de exotism, comercializarea uleiului de masline devine o afacere din ce in ce mai ampla.


Atunci cand Maggie Chafen a mers la o petrecere anul trecut, ea si prietenii ei au adus in dar produse din cea mai recenta productie agricola. La acel eveniment care a avut loc intr-una dintre proprietatile detinute in Napa Valley, o zona viticola cunoscuta, Chafen a putut degusta mai multe tipuri de vinuri si le-a putut simti aroma speciala.


Dupa ce a incercat continuturi de diferite contexturi din numeroasele pahare, Chafen s-a putut exprima, spunand ca unul dintre acestea era "picant". Al ei, a spus aceasta, "avea gust de nuca, era uleios si un pic intepator".


Nu era un Chardonnay sau un Sauvignon Blanc, ci ulei de masline. "Toti am gustat numeroase tipuri de vin, dar uleiul de masline este intr-adevar special", a spus Chafen, proprietara unui magazin cu imbracaminte pentru copii in San Francisco si un magazin de vinuri in Napa Valley, unde produce, de asemenea, ulei de masline.


Cand unele persoane din San Francisco discuta despre tipurile de vin pe care le produc pe proprietatile lor din Italia, este foarte posibil sa discute despre plantatiile de maslini.


"Strugurii sunt mult prea multi pe piata in acest moment", spune Kaye Heafey, rezident in Bay Area, care are o plantatie de maslini la ferma sa din Healdsburg.


"Uleiul de masline este foarte pretentios, totusi. Este un proces foarte dificil si care presupune o pricepere foarte mare, iar maslinii fac ca proprietatea sa aiba un peisaj deosebit, exotic", continua aceasta.


Multe persoane din State investesc zeci de mii de dolari pe an pentru dezvoltarea si ingrijirea maslinilor, cat si pentru angajarea unui personal care sa culeaga maslinele cu grija.


De foarte multe ori, producatorii nu au un castig semnificativ pe uleiul de masline. Unii angajeaza designeri pe preturi ridicate pentru a crea o imagine, un brand pentru uleiurile lor.


Maria Manetti Farrow, care are o galerie de arta in San Francisco, isi numeste plantatia de 350 de maslini, pe care o detine la casa din Oakfield, "bebelusii ei". Aproape in fiecare sfarsit de saptamana, ea are grija de proprietatea de 24 de hectare pe care a cumparat-o cu peste 50 de mii de dolari. "Vorbesc cu copacii, ii mangai chiar", spune Farrow. Se ocupa chiar ea de transportul si fabricarea uleiului de masline, dupa ce acestea sunt coapte, in lunile noiembrie sau decembrie.


Farrow distribuie uleiul de masline la targuri regionale, la care a castigat numeroase premii. "Daca fac ceva, imi place sa transform acel lucru intr-unul de succes", spune Farrel. In ultimii trei ani, uleiul produs de ea a gastigat medalia de aur la targul din Los Angeles.


Uleiul de masline al Mariei Farrel nu este folosit numai ca produs alimentar. Ea spune ca poate fi foarte bine utilizat in tratamentele pentru par si pentru masaje.


"M-as simti foarte norocoasa daca mi-as recupera investitiile in urmatorii douazeci de ani", spune Farrow, care si-a calculat chelutielile anuale la aproximativ 10 mii de dolari, in vreme ce veniturile obtinute din vanzari sunt in jur de cinci mii de dolari. "Satisfactia vine inaintea castigului", spune Farrel.


Deborah Rogers, director asociat la Olive Press, spune ca activitatea fabricii sale din Glen Ellen s-a axat pe producerea de uleiuri in scopuri cosmetice, pentru populatia din San Francisco, in ultimii ani.


Pentru acest tip de clienti, fabricarea uleiului de masline este ca "a da nastere unui copil: se bucura pentru fiecare produs nou, ca si cand le-ar apartine", spune Rogers.


Exista peste 100 de tipuri de maslini in California, in prezent, toti producand masline de diferite forme, marimi si gusturi, cu continut ridicat de ulei.


Cat de bine sunt ingrijite fructele si cat de repede sunt procesate in ulei dupa ce au fost, in prealabil, izolate pentru a nu fi expuse oxidarii, sunt factori cheie in determinarea calitatii si aromei uleiului. Un ulei are sanse cu atat mai mari de a castiga un premiu, cu cat este mai aproape de gustul fructului si cu cat este mai consistent.


Majoritatea celor care se ocupa cu cresterea maslinilor si fabricarea uleiului de masline, urmeaza linia stabilita de producatoarea din San Francisco, Nan Tucker McEvoy, octogenara care este fost director al Editurii San Francisco Chronicle. McEvoy a contribuit la transformarea producerii de ulei de masline intr-o afacere de succes cand a plantat 32 de hectare de maslini la proprietatea din Pentaluma, la inceputul anilor '90.


California se bucura de cel mai bun climat din Statele Unite pentru o plantatie de maslini - cald in timpul verii si placut si uscat iarna. Mai mult de 90 de procente dintre maslinii existenti in SUA se afla pe plantatii din California.


Pentru a-l face si mai deosebit, uleiul de masline necesita costuri foarte mari de productie. Expertii spun ca de la un copac nu se scot mai mult de trei litri de ulei pe an. Procesul de productie presupune mai multe etape, care necesita o munca intensa. Pretul unei prese de masline (in jur de 250 de mii de dolari) este echivalent cu "doua sau trei masini Porsche", spune Chafen.


Uleiul de masline produs in casa s-a demostrat a fi nemaipomenit pentru Jeffrey Caldewey, un producator de marci de vinuri din Napa. Designer-ul spune ca a realizat in fiecare an design-ul pentru "cel putin o marca de ulei de masline" in ultimii ani, si ca se asteapta la dezvoltarea afacerii sale in viitorul apropiat. Caldewey castiga intre 10 si 15 mii de dolari pentru design-ul unei marci.


Nu toata lumea stie ce sa faca cu tot uleiul de masline. Anul trecut, Virginia Harris, un designer din San Francisco a avut o productie de 500 de sticle de 250 de mililitrii de pe plantatia din Napa Valley. Sperand sa transforme afacerea, la un moment dat, intr-una de succes, Harris a vandut multe sticle prin internet si a donat multe altele la centre de caritate si pentru fostul sau liceu din San Francisco. I-au ramas, totusi, trei cutii cu 12 sticle fiecare. Pe acestea le-a folosit pentru propria bucatarie, a dat o petrecere de degustare a uleiului, si a trimis e-mail-uri prietenilor, oferindu-le sticlele la pret redus. "Am mai ramas, totusi, cu o cutie", spune aceasta.


Athena Troxel Blackburn locuieste in San Francisco, dar calatoreste des in Napa Valley, unde a plantat 29 de maslini pe proprietatea sa din St. Helena. Voia doar sa schimbe privelistea neplacuta a casei vecine. Cand, dupa trei-patru ani, maslinii au inceput sa produca, ea si sotul sau au decis sa produca ulei de masline.


Familia Blackburn nu credea ca poate sa vanda uleiul fara sa aiba un design placut. Asa ca au angajat un creator cunoscut pentru a face ca uleiul lor sa fie cat mai bine vazut si vandut. "Este foarte importanta imaginea pe care o promovezi. Trebuie sa intelegi, ca producator, care este perceptia publicului. Daca vrei sa faci ceva, trebuie sa aiba clasa", spune Blackburn.




Nu numai americanii inoveaza in privinta uleiului de masline


O companie spaniola spera sa convinga investitorii internationali sa plaseze bani pe prima piata futures pe ulei de masline din lume, informeaza BBC News.


Firma MFAO, cu sediul in Andaluzia, a infiintat in luna martie o piata cu acest scop, utilizata in prezent de cultivatorii de maslini, pentru a se proteja impotriva fluctuatiilor de pret. Dar MFAO spera sa atraga si investitii speculative de la institutiile financiare majore.


"In ziua in care un fond american va adauga contractele futures pe ulei de masline portofoliului sau, rolul nostru va fi incheiat", a declarat Lamberto Samper, de la MFAO.


Ramane insa de vazut daca gigantii de pe Wall Street sunt dispusi sa tranzactioneze contracte futures pe ulei de masline. Cu toate ca uneori acestia plaseaza bani in instrumente derivate pe produse agricole, ca de exemplu grau, soia sau uleiuri vegetale tropicale, piata pentru futures pe ulei european de masline nu a fost inca testata.


Numai 10.000 contracte futures, de cate o tona de ulei de masline, au fost tranzactionate la bursa infiintata de MFAO in cele sase luni de cand si-a inceput activitatea, cu mult sub tinta anuala a companiei, de 200.000 de contracte.


Analistii se tem ca noua bursa va avea soarta pietei spaniole de futures pe citrice, care a fost abandonata la cativa ani dupa infiintarea ei in 1995.


Spania este cel mai mare producator de ulei de masline din lume (genereaza anual 40% din productia mondiala, de circa 2,5 milioane tone).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO