Ardealul Carei, unul dintre cei mai mari producători de ulei vegetal controlat de antreprenori locali, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 273,3 mil. lei (57,7 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut anul trecut un profit net de 22,8 mil. lei (4,8 mil. euro), de 2,2 ori mai mare faţă de anul precedent, când Ardealul Carei a realizat un câştig net de peste 10,1 mil. lei (2,2 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 269 de angajaţi.
În toamna anului trecut compania a anunţat o investiţie de peste 3,7 mil. euro în creşterea capacităţii de colectare, condiţionare şi depozitare, proiect finanţat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) cu circa 1,5 mil. euro. Pe piaţa internă, compania comercializează uleiurile vegetale Ardealul, Floarea de Aur şi Helios în mai multe variante de ambalaj, de la un litru la zece litri. Produsele din portofoliul Ardealul se regăsesc cu precădere în lanţurile de magazine din zona de vest a ţării. Astfel, Ardealul este prezent în magazine precum Kaufland, Selgros, Metro, Billa, Auchan sau Unicarm, conform unor informaţii anterioare.
În 2018, exporturile companiei au reprezentat aproape 49% din cifra de afaceri a producătorului, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor furnizate anterior de companie. Conform celor mai recente date, Ardealul este cel mai mare exportator cu capital românesc din judeţul Satu Mare.
O piaţă de peste 1,5 mld. lei
Piaţa uleiurilor este estimateă la peste 1,5 mld. lei (350 mil. euro), aceasta fiind în continuare dominată de segmentul de ulei de floarea-soarelui. La capitolul volume de vânzări , lupta pentru locul 1 se dă între doi giganţi străini, americanii de la Bunge şi Expur al francezilor de la Avril, care deţin aproape jumătate din piaţa de uleiuri, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Euromonitor.