Companii

Cum arată cea mai mare investiţie într-un laborator de analize de pe piaţa locală - GALERIE FOTO

Laboratorul Synevo este situat la ieşirea din Bucureşti, iar arhitecţii şi-au exersat din plin mâna

Cum arată cea mai mare investiţie într-un laborator de analize de pe piaţa locală

Autor: Ioana David

16.01.2011, 23:45 1442

Ieşirea din Bucureşti pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, zonă dedepozite şi magazine de mari dimensiuni. Amplasament cel puţinciudat pentru un laborator de analize, o investiţie de 10 mil.euro, cea mai mare din piaţa privată de laboratoare inaugurată îndecembrie 2010. Joe Ryan, CFO-ul grupului Medicover, firma care afinalizat investiţia, nu este de aceeaşi părere.

"Se poate vedea şi din avion când aterizezi pe Băneasa, iarpeste un timp o să fie şi pe Google Maps când va fi actualizat",spune el.

Văzută de departe, clădirea în care Synevo va procesa milioanede analize anual nu aduce deloc a laborator. Culoarea verde şipartea din exterior pe care apa creează un efect vizual specialaduc mai degrabă cu o clădire de birouri extravagantă. Nicipacienţi nu se găsesc în laborator pentru că modelul de businesspresupune ca recoltarea probelor de sânge să se facă în centrespeciale şi în celelalte laboratoare ale companiei.

Roboţii şi analizele de sânge

Synevo, divizia de laboratoare a grupului suedez Medicover, estecel mai mare jucător de pe piaţa de profil din România. Pe lângăaceastă unitate, compania mai are 12 laboratoare, ultimul fiinddeschis recent la Constanţa după investiţii de 1 mil. euro. În2009, Synevo a avut o cifră de afaceri de 16 mil. euro, conformdatelor de la Registrul Comerţului.

Virgil Ivan, directorul general al Synevo România, explicăfaptul că încă de la recoltare datele pacientului sunt transmise înbaza de date din acest laborator regional indiferent de locul undese face recoltarea. Angajaţii Synevo care aduc probele le predauprin nişte geamuri speciale, neavând voie să intre efectiv înlaborator.

Puţinii vizitatori care au voie în camerele de procesare adatelor o fac numai cu echipament special, aşa cum se întâmplăîntr-o fabrică de medicamente. Ivan, care face turul laboratorului,explică faptul că fiecare parte a încăperilor este specială pentrumediul sanitar. Podeaua, spre exemplu, este antistatică, iartavanul, de culoare gri, este uşor de dezinfectat. Mobilierul estegreu de distrus, nici măcar acidul sulfuric nelăsând urme.

"Am încercat să facem cât mai mult robotizat pentru a eliminaeroarea umană", spune Ivan. Dacă într-un laborator "clasic" probelesunt desfăcute manual, iar dozarea pentru fiecare tip de analiză seface tot manual, şeful Synevo explică faptul că aici maşinile suntcele care realizează totul. Practic munca umană nu există la acestnivel de procesare pentru departamentul de imunologie.

Munca umană apare atunci când nu există concordanţă întrerezultatele anumitor teste sau în alte departamente. Aparatele, alcăror preţ ajunge la jumătate de milion de euro, procesează până la3.500 de teste pe oră. Cu toate acestea Synevo a angajat 120 depersoane pentru acest laborator, în condiţiile în care anteriorefectivul companiei era de sub 500 de oameni.

Prima parte a turului laboratorului se încheie cu camera în carese fac testele pentru hepatită şi în care, explică Ivan, aerul seschimbă la fiecare două minute.

La etaj se află un amfiteatru, o sală de şedinte, birouri şicamera în care se fac testele Babeş Papanicolau. ReprezentanţiiSynevo afirmă că aici pot face 1.200 de teste diferite, dar căstatul decontează numai 200.

Ce este Synevo

Pe piaţa românească, Medicover a intrat prin achiziţiaclinicilor Rombel în 1997. Ulterior, a luat naştere şi firma Synevoprin separarea în 2003 a diviziei de laboratoare Medicover Rombelde compania Medicover. Mai târziu modelul Synevo a fost "exportat"şi implementat în mai multe state din regiune, iar echipeleromâneşti sunt implicate în aceste proiecte.

Reprezentanţii Medicover spun că Synevo Internaţional, cu ocifră de afaceri de 150 mil. euro, se află între primele zecereţele de laboratoare din Europa şi că exemplul este unul specialpentru că de obicei extinderea în acest business se face din Vestcătre Est, nu aşa cum s-a întâmplat în acest caz.

Investiţia de 10 mil. euro pe care Synevo a derulat-o lamarginea Bucureştiului este mare atât pentru businessul delaboratoare, cât şi pentru întreaga piaţă de servicii medicaleprivate.

Există un număr extrem de mare de laboratoare în România curulaje mici, de câteva zeci sau sute de mii de euro, cele mai multefiind la parterul blocurilor. Investiţiile în acest domeniu suntinfime, iar cele care se anunţă sunt făcute de reţelele de clinicicare se dezvoltă şi care sunt nevoite să aibă şi laboratoareintegrate.

Pe de altă parte, şi pentru întreaga piaţă de servicii medicaleprivate investiţia poate să fie considerată mare pentru că celedouă spitale private existente în acest moment în Capitală,Euroclinic (Centrul Medical Unirea) şi Life Memorial Hospital(MedLife) au necesitate sume de până în 20 mil. euro fiecare.

Dacă planurile Medicover se finalizează, proiectul laboratoruluiregional ar fi primul dintr-o etapă agresivă de extindere.

Compania va aloca în jur de 70-80 mil. euro pentru a construi înPipera un spital generalist de mari dimensiuni cu 200 de paturi, ounitate de mai mici dimensiuni specializată în naşteri şi ortopedieîn partea de nord a oraşului. Rămâne de văzut când aceste proiectevor ajunge la final.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO