În aşteptarea verii, berarii au văzut cum vânzările s-au contractat cu 20% în luna mai, când în mod normal consumul ar fi trebuit să înceapă să accelereze. Acesta este cel mai mare declin raportat în luna mai după 2005.
Astfel, în mai s-au vândut doar 1,7 milioane de hectolitri de bere (170 de milioane de litri sau 340 de milioane de doze de 0,5 litri), nivel similar cu cel din 2011, arată un calcul al ZF pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În 2014 nu a existat nicio lună de creştere în industria berii, astfel că în perioada ianuarie – mai consumul s-a contractat cu 10%, continuând trendul negativ de anul trecut. Berarii îşi puseseră speranţele în Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, care a început în iunie, însă până acum nu există semne că acesta a impulsionat consumul de bere.
„Competiţiile sportive de amploarea Campionatului Mondial pot aduce, în teorie, o creştere a consumului, dar este doar unul dintre factorii care pot influenţa piaţa. Pentru orice berar, vremea bună este cel mai important vector de creştere, dar la acesta se adaugă şi alţi factori: puterea de cumpărare, stabilitatea economică şi alţii“, spune Mihai Bonca, directorul de marketing al Bergenbier.