Portul Constanţa este al doilea ca mărime la Marea Neagră, după Novorossiysk din Rusia
Afacerile Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime“ Constanţa, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, au crescut cu 11% în primele şase luni ale acestui an, la 141,2 milioane lei (32 milioane euro).
Profitul brut al companiei a avansat cu 15% în primele şase luni, la 47,5 milioane lei (10,7 milioane euro), apropiindu-se de nivelul de 49 milioane lei bugetat la nivelul întregului an.
Principalul factor care a influenţat evoluţia afacerilor este creşterea traficului de mărfuri, în special al celui de cereale, care a crescut de peste două ori faţă de perioada similară din 2014, potrivit reprezentanţilor companiei care gestionează activitatea celui mai important port românesc.