Mihăiţă Ursu pleacă de la conducerea companiei de stat Tarom, iar în locul lui vine Costin Iordache, directorul financiar al companiei, conform Boardingpass. Înainte de a ocupa funcţia de director financiar al companiei de stat, Costin Iordache a lucrat în mediul privat în companii precum Telekom sau Dante International.
Ultimul mandat al lui Mihăiţă Ursu a durat un an, el fiind numit director general al Tarom în data de 5 ianuarie 2022, care a ocupat această funcţie şi până în iunie 2021.
Mihăiţă Ursu a preluat funcţia de la Cătălin Radu Prunariu, care a fost numit director general în luna iunie a anului 2021. Cătălin Radu Prunariu lucrează de peste 12 ani în cadrul operatorului aerian, inclusiv ca pilot, ultima funcţie deţinută fiind cea de director operaţiuni zbor.