♦ Antreprenorul spune că în anul 2021 există premise bune pentru unele domenii, dar dintre toate, construcţiile par a fi din nou pe un trend ascendent, la fel ca în 2020.
Anul 2020 ar fi urmat să fie peste 2019 în businessurile deţinute de omul de afaceri Cristian Erbaşu, însă pandemia a redesenat planurile companiilor cu activitate în construcţii, agricultură şi domeniul hotelier.
„Anul 2020 a fost cel mai intens din istoria companiilor Erbaşu. În domeniul construcţiilor (businessul de bază al grupului), estimam o creştere de peste 30% a cifrei de afaceri, iar în celelalte domenii de business din grup – hotelier, agricultură şi industrie alimentară – creşterea ar fi urmat să fie de aproximativ 10-20%“, spune Cristian Erbaşu.
În ciuda pandemiei, afacerile au rămas pe un trend crescător în construcţii, spune antreprenorul, avansul fiind de 10% faţă de anul trecut, în condiţiile în care 2019 fusese cel mai bun an de la înfiinţare. În agricultură, creşterea a fost de 5%, deşi 2020 a fost un an foarte secetos.