Eveniment

AVAB si CEC, obligate sa plateasca despagubiri investitorilor FNI

12.12.2003, 00:00 85



Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) si CEC va trebui sa plateasca unui numar de 395 de investitori la Fondul National de Investitii (FNI) despagubiri in valoare de 49 de miliarde de lei. Astfel a decis ieri Inalta Curte de Casatie si Justitie care a respins recursurile formulate de AVAB si CEC impotriva sentintei Curtii de Apel Bucuresti, care hotarase, in luna iulie, despagubirea investitorilor FNI grupati in Asociatia Investitorilor Pagubiti CEC - FNI 6.12.1999 - mai 2000. Hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie este definitiva si irevocabila.



"AVAB a luat act de solutia pronuntata de instanta suprema, respecta decizia acesteia, insa analizeaza posibilitatea atacarii ei, pe calea contestatiei in anulare, ori pe calea revizuirii", a anuntat Autoritatea Nationala pentru Control (ANC), institutie care are in subordine AVAB. "In eventualitatea declansarii executarii silite impotriva AVAB (posibila mai mult teoretic decat practic, avand in vedere ca Asociatia Investitorilor Pagubiti CEC - FNI 6.12.1999 - mai 2000 are posibilitatea de a se indrepta in primul rand - asa cum de altfel au declarat in repetate randuri pagubitii FNI - impotriva conturilor FNI, in care se afla suma de bani solicitata), se are in vedere formularea unei contestatii la executare", a mai spus ANC.



La momentul prabusirii, FNI avea un activ net de 3.412 miliarde lei (aproximativ 150 milioane de dolari), 301.331 de investitori si o valoare a unitatii de fond de 103.720 lei. FNI mai are circa 80 - 90 de miliarde de lei in conturi bancare, care inca sunt blocate, majoritatea conturilor fiind deschise la BCR. In aceste conditii, impreuna cu actiunile pe care le mai detine, fondurile FNI ating cu greu 100 de miliarde de lei, adica trei milioane de dolari. FNI isi continua astazi activitatea ca fond deschis de investitii fiind administrat in continuare de SOV Invest.



In toate procesele derulate cu investitorii FNI, avocatii AVAB sustin ca, pana la solutionarea cauzelor penale aflate pe rol, nu poate fi emisa o decizie finala privind sarcina institutiei de a plati obligatiile ce decurg din contractul de fidejusiune - cautiune incheiat intre CEC - FNI - SOV Invest.



AVAB a preluat de la CEC toate drepturile si obligatiile ce decurg din relatia institutiei bancare cu Fondul National de Investitii.



Preluarea de catre AVAB a datoriei catre investitorii FNI a fost hotarata de Curtea Constitutionala. Astfel, AVAB este institutia care raspunde in cazul in care contractul de fidejusiune/cautiune dintre CEC si FNI va fi pus in aplicare. Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obliga fata de cealalta parte (creditor) sa execute integral sau partial obligatia debitorului. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO