Eveniment

„CEO la stat“ - contracte de peste un milion de euro semnate, dar rezultatele încă se lasă aşteptate

„CEO la stat“ - contracte de peste un milion de euro semnate, dar rezultatele încă se lasă aşteptate

Autor: Adelina Mihai

15.01.2013, 00:05 1252
 

Patru companii de stat au manageri "privaţi", iar alte câteva zeci de companii au cheltuit deja banii pentru selectarea firmelor care urmează să recruteze CEO din privat pentru a eficientiza activitatea com­paniilor publice. Ministerele Eco­no­miei, Transpor­tu­ri­lor şi Finanţelor au sem­nat contracte în va­loare totală de peste un milion de euro cu fir­mele de recrutare, de con­sultanţă şi casele de avocatură care ar fi tre­buit să recruteze CEO şi membri în con­siliile de admi­nistraţie ale companiilor de stat.

Deşi câţiva manageri şi adminis­tratori "privaţi" au fost deja numiţi, este încă prea devreme de a vedea măcar ce planuri au aceştia, având în vedere că abia pe data de 19 a acestei luni primul manager privat - Edouard Heinzmann, CEO al Tarom - îm­pli­neşte trei luni de la preluarea man­datului şi trebuie să prezinte planul de management în faţa consiliului de administraţie, care este for­mat tot din manageri pri­vaţi.

Firmele care se ocupă de recru­tarea de CEO şi adminis­tra­tori la compa­niile de la Transporturi sunt consultanţii de la PwC, head-hunterul Geor­ge Butunoiu şi avocaţii de David&Baias, care încă mai recrutează manageri pentru cinci companii din acest minister. De asemenea, tot ei sunt şi în con­sor­ţiul care face recrutări şi pentru companiile din sub­or­dinea Ministerului Eco­no­miei, alături de head­hunterii de la Spengler Fox, Amrop, Boyden.

Quest Advisors şi Transearch. Cea mai mare pro­vo­care pen­tru recruiterii impli­caţi în acest proiect este aceea de a rezista pre­siunilor politice, având în vedere că poli­ti­cienii au încercat să îşi plaseze candidaţii pe lis­tele scurte ale headhunterilor. Iar în unele ca­zuri au reu­şit: Valentin Macec, fostul con­silier al ministrului transpor­tu­rilor, a fost numit mem­bru în consiliul de administraţie al Tarom, iar Lucian Băluţ, şeful orga­niza­ţiei PSD Constanţa, a fost numit la con­du­cerea Com­paniei Naţionale Admi­nis­traţia Portu­rilor Maritime Con­stanţa.

În plus, com­pa­nia de drumuri - CNADNR - a fost retrasă de sub administrarea Ministerului Transpor­tu­rilor, iar unele sur­se din piaţă spun că astfel s-a evitat pier­de­rea contro­lu­lui de către poli­tic a uneia din­tre cele mai im­protante companii de stat, în cazul intro­ducerii ma­nage­men­tu­lui privat. Oricum ar fi, pro­ce­sele de recru­tare sunt blo­cate atâta vre­me cât ministerele se află în reorganizare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO