Opinie Cătălin Dragostin, Energy Serv: Odiseea proiectului energetic TARNIŢA-LĂPUŞTEŞTI continuă oare? Putem trece de la ”hai să faceţi” la ”hai să facem”?

Mulţi ”oameni din energie”, dar nu foarte mulţi, au citit cu speranţă dar şi cu un uşor iz de scepticism iniţiativele lăudabile ale noului Ministru al Energiei, Domnul Sebastian Burduja, cu privire la reluarea proiectului CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti. Domnia sa a calificat acest proiect cumva ca şi un deziderat şi obiectiv personal, ceea ce este şi mai lăudabil cu cît implică şi o responsabilitate uriaşă.

Mai jos sunt citate cîteva declaraţii ale Domnului Ministru, care sunt foarte relevante pentru subiectul articolului prezent şi am marcat/subliniat cuvintele cheie:

”O necesitate fundamentală a sistemului energetic naţional este realizarea capacităţilor de stocare şi echilibrarea. În această privinţă, în sedinta Guvernului din data de 27 iulie 2023, a fost adoptat Memorandumul cu tema „Adoptarea unor masuri pentru realizarea obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpuşteşti.

…………

Ne propunem ca în cel mai scurt timp să procedăm la contractarea studiului de fezabilitate necesar, cu termen de finalizare până la finalul anului 2024. Interesul investitorilor pentru proiect este substantial”

Întrucît subsemnatul (firma şi partenerii asociaţi) am avut ocazia să participăm la Consultarea Pietei, organizată de SAPE, un proces deschis, fără angajamente ferme (non-binding), pentru a vedea cum se poate realiza proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, pe aceeaşi linie a transparenţei, in calitate de jucător în piaţa energiei, ne permitem observaţii si chiar descrierea unor elemente  ale propunerilor noastre, pe care le considerăm utile a fi expuse publicului larg, nu numai celor din energie (we are an open book). Cele de mai jos se bazează şi pe experienţa noastră dovedită de management de proiecte complexe (mult mai complexe decit Tarniţa) de peste 0,5 miliarde $, în perioade trecute, dar şi altele mai mici, mai recent, dar, principiile sunt aceleaşi.

Ministerul Energiei a anunţat originea celor 13 firme care au depus oferte:

https://www.gandul.ro/financiar/exclusiv-care-sunt-cele-13-companii-interesate-de , dar că nu poate furniza informaţii despre cine sunt acestea. Noi însă, suntem transparenţi şi urmăm principiul biunivoc: Ministerul cercetează piaţa, dar şi invers – şi piaţa cercetează Ministerul, după cum se va vedea, mai ales că, suntem aproape siguri că propunerea noastră e unică: noi NU am oferit un nou Studiu de Fezabilitate !

Să vedem cum abordează Ministerul Energiei acest proiect prioritar, întrucît Domnul Ministru l- a stabilit ca obiectiv, iar departamentele specializate din Minister si organizaţiile/companiile cu legătură cu subiectul ar fi trebuit să propună căile şi mijloacele de indeplinire cât mai urgente, DAR CE VEDEM ?:

Aceasta este o abordare tipic birocratică, ”să ne acoperim de hîrtii” în totală distonanţă cu vremurile, necesităţile si realităţile din domeniul energiei de azi şi de mîine !. ”Experţii” decidenţi justifică aceasta prin ”obligaţia legală” (inexact !)  de a avea un studiu de fezabilitate, dar, trebuie să spunem foarte clar:

Nu există un termen de valabilitate stipulat legal pentru studiul de fezabilitate (vezi):

https://www.portalcontabilitate.ro/termen-de-valabilitate-pentru-studiu-de-fezabilitate-91981.htm

după cum nu exista nicăieri inclusiv în legislaţia românească, vreun termen anume indicat pentru ”valabilitatea” vreunui SF, precum si necesitatea intocmirii unuia nou după ce altul fusese întocmit deja.

Deci, ce credem că trebuie făcut cu maxim de rapiditate este doar să se actualizeze costurile de investiţii

ale unui proiect despre care se ştie că este ”fezabil”, iar ultimul dintre ele, de exemplu, poate fi luat de bun. Această procedură a fost exact ceea ce a propus firma noastră (e una din cele 13 care au oferit dar, in acest context, credem că suntem şi singurii care NU am oferit ”intocmirea unui SF” nou !)

1. Proiectul este o ”necesitate fundamentală” (S. Burduja), asta implicînd ca n-ar trebui să mai vedem ”dacă e fezabil”, nu-i aşa ? ESTE NECESAR !...ceea ce e mult mai mult decît a fi fezabil ?!

Ca să se inţeleagă mai bine ce vreau să spun, în sprijinul celor afirmate de Dl. Ministru Burduja,  să aruncăm o privire la asta de mai jos, din practica microeconomică de zeci de ani (Principles of Project Management):                                            

Unde, pe o scară de la 1-10, putem afirma fără riscuri, că după 6 studii de fezabilitate ”fezabile”, iar proiectul fiind ”viabil”  fără nici un dubiu, pe abscisă ne situăm la peste 8, iar pe ordonata Importanţei, conform Dlui Burduja suntem tot aşa, peste 8 (după mine suntem cam pe la 9-10), rezultă fără echivoc că proiectul se încadrează în zona Include or Die (adică mai pe româneşte, Fă-l sau Mori)

2. ”Fezabilitatea” Ministerului sau SAPE (şi piaţa ”consultă/evaluează Ministerul”)

Dacă ne uităm la standardele după care evaluăm fezabilitatea unui proiect, intr-un context anume (el insuşi, piaţa, cine îl face) observăm ca sunt şi alte caracteristici legate de proiect şi aici subliniez Fezabilitatea Organizaţională (asta după proceduri ce se intîmplă prin alte părţi mai pricopsite, de exemplu pe la cei de pe  Wall Street):

Aici ajungem la un punct extrem de critic si o vulnerabilitatea maximă: de fapt, factorul de risc cel mai mare este insăşi organizatia care il implementează (Ministerul, SAPE, sau cine altcineva calificat ?), adică:

• Nu se ştie cine şi cum va manageria proiectul din partea română (cine e counter-part-ul legal) ?
• Nu se stie cine va fi ”ordonatorul de credite”, cum se va finanţa proiectul ( marota că ”atragem investitori” şi ca  ”investitorii sunt extrem de interesaţi” este contraproductivă: proiectul este un proiect tipic TSO - pentru Transport System Operator-Transelectrica, va face parte din activele ei, ca VPL-Virtual Power Line, îl va manageria). Aceasta este monopol de stat şi în aceste condiţii este contraindicat/exclus ca să fie admişi ”investitori strategici” de care România, poate s-a cam săturat văzînd rezultatele ultimilor 30 de ani si necesitatea recentă a Guvernului de a aplica măcar 1% impozit pe cifra de afaceri multitudinii de ”investitori” care declară pierderi fiscale.

Deosebirile ca structură organizatorică pot fi observate usor mai jos:

În care EPCM = (Engineering-Procurement-Contractor-Management (adică ”inginerul beneficiarului”) sau PMU (Project Management Unit al Beneficiarului , creat special– adică oarecum acelaşi lucru cu EPCM).

Fundamental EPCM ”sparge proiectul” in pachete funcţionale interdependente, face engineering si achiziţiile competitive ”pe bucăţi” si se îngrijeşte de coordonarea şi complementaritatea lor funcţională şi tehnologică, pînă la punere în funcţiune si probe de performanţă.

În cazul EPC, acesta contractează întreg proiectul si e responsabilitatea lui exclusivă si totală.

O ţară, o şcoală, o industrie, o tradiţie care a construit Porţile de Fier (recent ”listată” !), Vidraru, Riul-Mare-Retezat, Lotru, Bicaz, etc., etc. să nu mai poată să facă ceva in acest proiect ar însemna şi confirma gradul de incapacitate conceptuală, organizatorică, inginerească la care a ajuns România, de a nu  mai fi în stare să realizeze ceva pentru propria securitate energetică....şi mai ales să mai facă ceva azi ca să ”listeze” mai tîrziu.

Deosebirile ca si costuri de realizare a proiectului pot fi observate uşor mai jos:

După cum se ştie, practica internaţională este că nu te apuci de un SF care include şi ”achiziţia” unui EPC, dacă nu se specifică foarte clar cum se va finanţa proiectul !

dar, sunt disponibile şi alte surse de finanţare, de exemplu de la APELE ROMÂNE (instituţie care ar trebui desfiinţată şi refacută pe alte baze)- folosit să zicem 50% din ”veniturile lor”, sau Ministerul Mediului care incasează miliarde din emisiile de CO2 – iar Tarniţa reduce emisiile cu cca. 600-700,000 t CO2/an, sau, chiar o mică taxă de 1 EUR/MWh (5 lei, mai puţin decît costul unei parcări în Bucureşti) la facturile consumatorilor, sigur, cu explicaţiile de rigoare şi aprobari birocratice. SURSE DE FINANŢARE SUNT ! (mai jos este un extras din propunerea noastră generală, conceptuală de finanţare):

După cum se poate observa, finanţarea componentei locale (moneda locală LEI, materiale locale, forţa de muncă locală, eventual importată dar operabilă in piaţa locală, etc.) este predominantă. Cu alte cuvinte, folosim (Lei) pentru resurse/materiale/lucrări locale. Logica implementarii proiectului este descrisă simplist

Iar, începerea imediat, a constructiilor timp de 2 ani, pînă la un anumit nivel, va crea o încredere în proiect din partea oricărui IFI, investitor, institutii, etc. Si va crea bazele solide unei competitii din partea furnizorilor

de echipamente tehnologice (in special turbinele hidro reversibile cu turaţie variabilă, automatica si SCADA

Proiectul, fiind peste 50% finanţat din surse proprii, iar restul de 640 mill.EUR putind fi finanţat prin credite de export , surse proprii româneşti (sau alte modalităţi), statul român/ EPCM va detine dreptul de control total şi va face achiziţiile corespunzător intereselor noastre nu intereselor ”competiţiei” (cine vine cu motivaţiile regulilor competiţiei ale GBER Comisia Europeană al Dnei Verstagger, şi alte probleme de acest gen, există suficiente exemple si motive legale de a nu urma neapărat aceste ”reguli”). Un exemplu elocvent şi o lectie ”de copiat”, în acest sens este modul în care a realizat OMV-CCGT Brazi, pentru cine nu ştie.

Este esenţial să excludem din plecare orice participare a vreunei firme austriece, gen Verbund, Andritz, Strabag, etc., pur si simplu ”că aşa e politica noastră” in acest proiect de importanţă naţională şi zonală.  Această decizie este atît una economică cît şi semnal politic, iar motivele sunt evidente pentru ambele motive şi imi asum responsabilitatea acestei poziţii. La aceasta poziţie contribuie si faptul că Hidroelectrica este implicată in procesul documentării licitaţiei, alegerea partenerilor/furnizorilor, dar, in lumina celor de mai jos, aceasta nu este admisibil, după părerea unora:

https://financialintelligence.ro/hidroelectrica-si-verbund-hydro-power-memorandum-de-cooperare/

Drept care si componenta ”acceptabilitate”, foarte importantă, de care, personal, nu sunt 100% sigur.

S-a demonstrat, atît din experienţa trecută a României cît si pe plan internaţional că aceasta abordare conduce la costuri cu aprox. 20-25% mai mari decît orice alta metodă de contractare implementare (vezi mai jos). Aceasta este însă abordarea cea mai comodă, tipic statelor fără competenţe deosebite şi in linie cu un concept dăunător cum că ”piaţa rezolvă totul”...NU REZOLVĂ, şi dacă rezolvă ceva, cu ce costuri ??

Studiul de fezabilitate (inutil, după părerea unora) pe care l-ar vrea SAPE/Ministerul Energiei, trebuie făcut musai după arhaicul şi neadecvatul HG-907, revizuit in 2016, dar care (atenţie !) se referă în principal la construcţii civile (!), iar cine nu crede, poate să-l studieze dar, în cazul de faţă, discutăm de o tehnologie nouă pînă si pentru energetica noastră. Energetica/energia a avut intotdeuna standardele şi procedurile sale, după care s-au construit baraje, hidrocentrale, centrale electrice, statii, etc., etc. în alte vremuri, şi fără HG-uri care să ne înveţe. Drept care, ca o curiozitate, vom vedea şi cum  se vor aplica şi la NuScale studiul de fezabilitate a celor 6 SMR la Doicesti, să fie făcute după HG-907, in care să arate 2-3 variante tehnologice fezabile (!?)...după lege !....şi să vedem analiza C/B (Cost Beneficu !...ar fi foarte interesant !).  Dar, chiar si aşa, pînă şi acest celebru HG-907 zice că, actualizarea devizului se poate face anual (atentie- devizul din SF), deci, chiar daca SF-ul e mai vechi, il actualizez pur si simplu si mă apuc să-l fac (sigur, se referă la faptul cînd s-a decis implementarea, dar, nu spune ce se întîmplă daca nu s-a decis implementarea...incă !)

Nu mai menţionez aici şi alte mici ”mărunţişuri”, gen taxarea energiei si la pompare (cumpărător) si la generare (producător), cind de fapt, stocarea TSO nu e nici producţie nici consum ci doar o ”sîrmă” mai groasă la dispoziţia TSO pentru managementul SEN sau, alta şi mai tare: taxarea de către APELE ROMÂNE a apei pompate ”in sus” dar si a aceeasi ape turbinate ”in jos”, ca să fie siguri că ”nu scapă nimic” din ce ar putea taxa (in paranteză fie spus, această organizaţie ar trebui desfiinţată, iar taxarea rezonabilă şi raţională sa fie venit la stat-sau la finantarea Tarniţa!)...sau, ”calcule” de preţuri de vînzare-cumpărare energie.

Dar, un aspect care nu a fost abordat in proiectul de SF al SAPE, este altceva, mult mai important: se cerea furnizorilor sa facă analiza C/B (Cost Beneficiu) al proiectului, dar, nimeni nu ştie (nici măcar Ministerul Energiei) cum va arata SEN (parcul de producţie) in 2031/2032, nu astăzi !...pentru că proiectul va fi functional din 2031/2032 si analiza C/B trebuie sa se faca pe acea structură ! Neexistînd o strategie energetică (ci numai un PNRR şchiop), întocmirea unei analize C/B este foarte subiectivă si manevrabilă.

România nu a intocmit Planul integrat de resurse pentru dezvoltarea sectorului energie, conform Reg.2018/1999-Guvernanţă şi Schimbari climatice, pentru perioada 2023-2035, care să conţină si proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, proiect ”pivot” intr-un astfel de Plan

Şi din acest motiv, incă odată rezultă inutilitatea unui nou S/F.

În încheierea acestui articol, voi arăta mai jos de ce Ministerul Energiei, SAPE şi alte autorităţi implicate, ar fi trebuit să caute soluţii adecvate situaţiei, sa urgenteze realizarea acestui obiectiv şi să vină în întîmpinarea obiectivului stabilit de Dl. Ministru Burduja:

3.1. Finalizarea SF la sfirsitul anului 2024şi incă 4 luni pentru Caiete de Sarcini achizitii EPC, rezultă în:

3.1.1 evaluarea/aprobarea acestuia: minim 6 luni, depinzînd de ce se cere in SF !?...după care urmează:

   3.1.2.”Filmul” logic al procesului pe care se pare că il urmareste SAPE este:

Din care rezultă foarte simplu, următorul calendar (aşteptăm critici din partea oricui că nu ar fi aşa !)

3.2. după toate cele de mai sus, vor fi trecut deja, cu foarte mult noroc, bună organizare şi tenacitate, proiectul ar putea începe să fie construit, prin 2029, iar finalizarea sa şi exploatarea, cu puţin noroc, cîndva prin 2036 2037– prea tirziu pentru atingerea vreunei ţinte de decarbonare, eficienţă, securitate şi adecvanţă, mai ales ca România visează la unităţile 3 & 4 nuclear si SMR-urile de mare viitor.

3.3. Calculele demonstrează fără nici un dubiu ca România, astăzi,  pierde anual, prin lipsa unei CHEAP o sumă echivalentă cu 250 – 400 milioane EUR/an (care, în timp se va mări !), deci, VITEZA,  implementarea cit mai rapidă a acestui proiect prioritar este vitală, altminteri, pierderile vor depăşi cu mult investiţia preconizată.

3.4. Abordarea propusă EPCM, scuteşte cel puţin 2,5-3,5 ani din durata execuţiei proiectului, ceea ce s-ar putea să fie cam cit toata investiţia, dacă socotim pierderile viitoare

Vom vedea cum intenţionează Ministerul Energiei sa realizeze un astfel de proiect complex, nou pentru România, cam de vreo 4 ori mai mare decît o altă Odisee – Făntănelele Romgazului – tot aşa, ceva nou pentru ei, dar, ceva uzual pentru alţii ? ...şi s-a văzut ce înseamnă ca un proiect complex să nu fie planificat si manageriat cum trebuie de către ”un EPC” ales prin licitaţii bine organizate.

Asta necesită o anumită expertiză, o anumită abilitate politică şi mai ales o anumită voinţă.

Odiseea Tarniţa se va termina sau va continua ?

Vom trece de la ”hai să faceţi” la un simplu ”hai să facem” ?

După cum începe, se pare că ”se îndreaptă  spre o cale bătătorită”

Cătălin Dragostin este specialist în energie la PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni