Într-un articol din Ziarul Financiar de marţi se afirmă că ne-amfi schimbat opinia referitoare la OUG 50/2010 în aplicarea Legii288/2010.
Anunţam la începutul săptămânii decizia băncii de a nu denunţaactele adiţionale la contractele de credit întocmite conform OUG50/2010 - act normativ pe care l-am combătut de când a fost adoptatşi până la modificarea lui prin Legea 288/2010.
Redactorii ZF pornesc de la o premisă greşită, şi anume că OUG50 ar fi totuna cu Legea 288. Or, nu este deloc aşa. Legea 288,deşi imperfectă, repară ce se mai poate repara din greşelile OUG50, printre altele şi după ce băncile, BNR şi Uniunea Europeană aucriticat cu argumente ordonanţa şi, respectiv, au cerut aplicareaDirectivei Europene 48, care legifera principiul transparenţei încontractele de credite.
Despre principiile de drept şi comerciale făcute praf de OUG 50am vorbit în repetate rânduri. Cele mai importante sunt intervenţiastatului în contracte în derulare între părţi şi prevederileambigue în definirea unor elemente de preţ care într-o interpretareextremă ar fi avut ca rezultat un nonsens economic, nemaivorbind deaspecte anticoncurenţiale. Am atras atenţia şi asupra faptului căexprimarea preţului creditului ca EURIBOR Ă marjă în momentul deminim istoric al ratei de referinţă va duce la scumpirea creditelorexistente când EURIBOR creşte. Şi că rezultatul aplicării OUG lacreditele în derulare este un produs Frankenstein: are corp deprodus cu dobândă fixă (marja fixă include de fapt un elementvariabil, pentru că dobânzile la euro depind pentru România devariabila risc de ţară, exprimată în CDS) cu un cap de produs cudobândă variabilă.
După dezbateri aprinse, Parlamentul a adoptat Legea 288, caremodifică substanţial, din fericire, OUG 50. Pe de altă parte, noulact normativ nu poate şterge integral efectele OUG 50. Dacă vorbimdespre principii, unul este respectarea legii în vigoare, fie căeste bună sau nu. De aceea, am aplicat OUG 50 câtă vreme a fost învigoare, adică am modificat circa un milion de contracte de creditaşa cum cerea ordonanţa. Bineînţeles că au fost clienţi care doreausă păstreze vechiul contract, dar OUG nu le dădea această opţiune.Acesta era de altfel un alt păcat capital al OUG 50: părţilesemnatare ale contractului (clientul şi banca) nu aveau opţiunea dea menţine înţelegerea semnată înainte de OUG 50. Aşa că a trebuitsă acceptăm toţi (în scris sau tacit) ce spunea OUG că trebuie săscrie în actele adiţionale.
Din acest punct de vedere, Legea 288 nu este nici ea perfectă:actele adiţionale izvorâte din aplicarea OUG sunt tratate diferit.Unele, cele semnate de clienţi (puţine ca număr), trebuie să rămânăîn vigoare; altele, cele nesemnate (şi deci, acceptate tacit), potfi denunţate de bancă sau de client în termen de 60 de zile de laintrarea în vigoare a legii. Noi am ales să nu le denunţăm, exactpentru ca majoritatea clienţilor să aibă o opţiune. Nu pentru căbrusc OUG 50 a devenit bună sau pentru că ne-am fi răzgândit.
Niciuna dintre variante nu oferă clienţilor doar avantaje: dacădobânzile de tip EURIBOR Ă marjă sunt mai transparente şi/sau maiuşor de urmărit, în schimb formula dinainte nu transfera întotalitate în preţ o eventuală fluctuaţie bruscă a EURIBOR. Deasemenea, dacă un client optează pentru dobânzi exprimate caEURIBOR Ă marjă, preţul poate creşte sau scădea; la fel, pe formulaanterioară preţul creştea sau scădea, funcţie de condiţiile depiaţă. În definitiv, aceasta este definiţia dobânzii variabile.
Este total falsă imaginea, acreditată în ultima vreme demass-media, că băncile (prin definiţie mari şi rele) sunt înconflict cu clienţii lor (prea mici ca să aibă de ales). În primulrând nu toate băncile sunt la fel; există o competiţie acerbă pepiaţa românească şi clienţii pot alege o bancă sau alta. În aldoilea rând, resping ideea că, din cauză că le-ar lipsi informaţiaşi educaţia financiară, clienţii nu pot alege în cunoştinţă decauză şi în consecinţă trebuie să vină statul să le spună ce şicum. În paranteză fie spus, unde erau instituţiile statului cândtrebuia explicate drepturile şi obligaţiile clienţilor în aplicareaOUG 50 ori a Legii 288? Clienţii au dreptul să citească oricedocument înainte de a-l semna şi să ceară oricâte lămuriri suntnecesare pentru a înţelege exact ceea ce urmează să semneze; iardacă nu sunt de acord cu anumite prevederi, pot să le negociezesau, dacă nu este posibil, să nu le semneze şi să aleagă o altăbancă. Odată încheiat contractul, banca este obligată să-lrespecte, şi la fel şi clientul.
Ca reprezentant al unei bănci mari, consider că este de datoriamea să apăr dreptul clienţilor noştri de a avea o opţiune şi,atunci când e cazul, să mă lupt pentru modificarea unei legislaţiicare are efecte negative şi pentru clienţi şi pentru bancă. Aşa amşi făcut în povestea lungă şi întortocheată a OUG 50 şi a Legii288.
Steven van Groningen este preşedinte al RaiffeisenBank
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
