Politică

Băsescu a primit 30 de minute de la Obama

Băsescu a primit 30 de minute de la Obama

Autor: Iulian Anghel

14.09.2011, 00:06 1961

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit într-un final la Casa Albă cu Barack Obama, deşi nici agenda vizitei preşedintelui român la Washington, nici agenda preşedintelui american nu prevedeau o întrevedere între cei doi.

Preşedintele român s-a aflat în capitala Americii pentru prima dată de la instalarea la Casa Albă a lui Barack Obama. Întâlnirea dintre cei doi a durat o jumătate de oră, potrivit corespondentului Mediafax, care a transmis că cea mai mare parte a ziariştilor nu au avut acces la Casa Albă. Drept urmare nu au existat nici declaraţii oficiale.

Preşedintele Băsescu s-a mai întâlnit la Washington cu vicepreşedintele Joe Biden şi a asistat la semnarea de către miniştrii de externe român şi american, Teodor Baconschi şi Hillary Clinton, a documentelor privind instalarea în România a scutului american antirachetă.

Din acest punct de vedere, ziua de ieri a fost extrem de importantă - la fel de importantă ca aceea în care CSAT a decis, în 2010, să primească scutul american, lucru ce plasează definitiv România în tabăra americană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO