ZF 24

Bancpost, UniCredit Tiriac Bank si Citibank, printre cei mai mari creditori ai Cuprom

23.12.2008, 16:12 122

Cuprom SA Bucuresti, singurul producator local de cupru, impotriva caruia s-a deschis procedura de insolventa, are credite in valoare de cateva zeci de milioane de euro la cel putin sapte banci, garantate cu active ale companiei, potrivit datelor disponibile in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

Printre cei mai importanti creditori ai Cuprom se numara Bancpost, de la care compania a luat doua credite in valoare totala de 10,39 mil. euro, UniCredit Tiriac Bank, care a creditat in acest an societatea cu 15,5 mil. dolari (circa 11 mil. euro) si Citibank, in favoarea careia Cuprom a constituit garantii reale mobiliare in valoare de minim 22,9 mil. dolari (aproximativ 16,4 mil. euro).

De asemenea, Cuprom are un credit de 6 mil. dolari contractat de la Piraeus Bank in 2007 si diferite facilitati de credit de la Raiffeisen Bank si Alpha Bank. Compania are garantii constituite si in favoarea BCR, fara ca valoarea creditului sa fie specificata.

Compania are si contracte de leasing cu mai multe firme locale, printre care Piraeus Leasing, HVB Leasing si Unicredit Leasing.

Cuprom figureaza si cu o creanta fiscala in valoare de 11,39 mil. lei (circa 2,9 mil. euro) fata de Ministerul de Finante, reprezentand TVA de plata pentru produsele vandute. Creanta a fost inregistrata la data de 8 decembrie 2008.

Pe 3 decembrie, Tribunalul Bucuresti a hotarat deschiderea procedurii de insolventa impotriva Cuprom, la cererea unui creditor comercial, firma Expert Consultancy SRL din Bucuresti. Instanta a numit ca administrator judiciar firma Activ Lichidator din Bucuresti, pana la prima adunare a creditorilor companiei. Valoarea creantei pe care Expert Consultancy o are asupra Cuprom nu a fost facuta publica.

Cuprom este controlata de Horia Simu si Horia Pitulea, supranumiti si “bancherii cuprului”, care au preluat incepand din 2003 fabricile de curpu Phoenix Baia Mare si Elcond Zalau si doua institute de proiectare si cercetare Cepronef si Ipronef.

Contactat de ZF, Horia Simu nu a oferit comentarii cu privire la intrarea companiei in insolventa.

Cititi pe www.businessmagazin.roistoria “bancherilor cuprului”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO