ZF 24

Bunge concentreaza productia din Romania si Bulgaria la Buzau

25.01.2008, 12:03 16

Bunge, liderul pietei locale a uleiurilor vegetale, isi va restructura anul acesta operatiunile industriale din Romania urmand sa inchida fabrica Unirea, detinuta de companie in judetul Iasi si sa mute intreaga productie in fabrica achizitionata anul trecut de la Agricover Buzau.

Reprezentantii grupului american vor investi 25 de milioane de euro in modernizarea fabricii care va deveni astfel singurul centru de productie al producatorului de pe plan local, dupa inchiderea fabricilor Muntenia din Bucuresti in 2005, a fabricii Interoil Oradea anul trecut si a fabricii Unirea Iasi anul acesta. In acelasi timp, dupa finalizarea investitiilor, noua platforma de productie Bunge va putea asigura si productia necesara Bulgariei.

Bunge, companie cu afaceri locale de peste 150 milioane de euro, detine in prezent circa 40% din piata uleiurilor vegetale prin intermediul brandurilor Floriol si Soreanca, Unisol, Ulvez, Raza Soarelui si Rumen.

Potrivit agentiei de stiri din Bulgaria, Novinite, Bunge intentiona de anul trecut sa inchida fabrica de uleiuri Kaliakra din Dobrici, Bulgaria si sa relocheze intreaga productie in Romania, pastrand in Bulgaria numai fabrica de cereale. De asemenea, anul trecut, Michael Whitney a declarat pentru ZF ca fabrica de la Buzau ar putea asigura productia din Bulgaria, acoperita pana in momentul de fata de fabrica din Martfu, Ungaria.

"Odata cu noua recolta din Bulgaria, in septembrie-octombrie, fabrica din Buzau ar putea prelua productia pentru Bulgaria. Momentan insa, Martfu este in continuare cea mai buna alegere", spunea in iulie anul trecut directorul general Bunge Romania.

Bunge a achizitionat divizia de uleiuri a brandului Kaliakra din Bulgaria in anul 2002, acelasi an in care producatorul a intrat pe piata romaneasca prin achizitia Cerealcom Iasi, detinatoarea companiei Unirea Iasi.



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO