ZF 24

Duckadam: Eram pe faleză cu fiica mea şi m-am forţat să o iau în spate; am chemat Salvarea

Autor: Departamentul Corespondenţi

07.09.2012, 12:29 608

Duckadam a declarat, într-o intervenţie la Realitatea Tv, că joi seară se afla cu fiica sa în vârstă de patru ani pe faleză şi că a vrut să o ia în spate.

"M-am forţat un pic", a spus Duckadam, menţionând că, date fiind şi "problemele anterioare", un cheag de sânge i-a blocat circulaţia la antebraţ.

El a relatat că a chemat Salvarea, care a venit foarte repede şi l-a transportat la spital.

Fostul fotbalist a spus că doctorii l-au tratat foarte bine şi că în prezent este "un pic ameţit".

Răspunzând unei întrebări, Duckadam a spus că, dacă este posibil, ar prefera să plece la Bucureşti sâmbătă şi să nu mai aştepte până luni.

Fostul portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti Helmuth Duckadam a fost internat, joi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, potrivit medicilor acesta fiind în afara oricărui pericol.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână, Duckadam ar putea fi externat din spital chiar în cursul zilei de sâmbătă, intervenţia la care a fost supus acesta fiind una minoră.

Managerul SJU Constanţa a mai spus că nu se pune problema transportării acestuia la un spital din Bucureşti şi că intervenţia poate fi efectuată cu certitudine în spitalul constănţean.

"Helmuth Duckadam a ajuns la spital joi seară, cu o uşoară ischemie la nivelul antebraţului şi a fost internat în Secţia de Chirurgie Cardiocasculară. A fost anuţat şeful secţiei respective, dar, pentru că nu prezenta o urgenţă majoră, operaţia chirurgicală a fost amânată pentru ziua de vineri, când a fost programat pentru o intervenţie minoră la artera radială. Dacă nu apar complicaţii, el ar putea fi externat chiar în cursul zilei de sâmbătă", a declarat Dan Căpăţână corespondentului MEDIAFAX.

În 2009, fostul portar al echipei Steaua Helmut Duckadam a suferit o operaţie de înlocuire a unui vas de sânge la mâna dreaptă, la Timişoara.

Duckadam a câştigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla, când a apărat patru penaltiuri, intrând în Cartea Recordurilor. Cu "roş-albaştrii" a mai cucerit două titluri de campion şi o Cupă a României. Are 133 de meciuri în prima ligă şi două selecţii la echipa naţională.

El are 53 de ani şi este preşedinte la Steaua Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO